Actriţa Cristina Stamate s-a născut pe 8 februarie 1946, la București.
A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în anul 1967 şi a fost repartizată la Teatrul de stat din Arad, unde a debutat în spectacolele de revistă.
A jucat apoi pe scena Teatrului de Revistă Constantin Tănase, în piese precum „Arca lui Nae și Vasile”, „Bufonii regelui”, „Dai un ban, dar face”, „Idolul femeilor”, „Te aștept diseară pe Lipscani”, „Ura… și la gară” sau „O seară la revistă”.
Cristina Stamate a jucat și în spectacole pentru Teatrul Național de Televiziune și pentru Teatrul Național Radiofonic.
De asemenea, a jucat în filmele „Grăbeşte-te încet”, din 1981 şi „Secretul lui Bachus”, din 1984, în regia lui Geo Saizescu.
Actrița Cristina Stamate, în vârstă de 71 de ani, a încetat din viață luni dimineață.