Confidenţialitate

Primele imagini cu suprafața planetei pitice Pluto arată munți din gheață de 3,3 kilometri – FOTO

Planeta pitică Pluto are munți din gheață cu o înălțime de peste 3.300 de metri și are foarte probabil vulcane și gheizere, a anunțat echipa misiunii New Horizons, după ce NASA a publicat primele imagini pe care sonda le-a surprins cu planeta pitică Pluto de aproape.

Sonda New Horizons a avut marți o întâlnire istorică cu planeta pitică Pluto, la finalul unei călătorii ce a durat mai bine de nouă ani. Iar primele imagini cu Pluto realizate de aproape au fost făcute publice miercuri.

Atât Pluto cât și luna sa Charon au fost active în trecut în formarea de munți. ”Există munți în cureaua Kuiper”, a spus investigatorul principal al misiunii, Alan Stern, într-o conferință de presă, potrivit The Telegraph. ”Avem acum o planetă mică izolată care arată activitate după 4,5 miliarde de ani.”

”Topografia abruptă înseamnă că munții sunt sigur făcuți din gheață. Putem fi foarte siguri că apa este prezentă acolo în cantitiăți imense. Sugerează că sunt prezente și gheizere și vulcane.”

Pluto suprafata 2 NASA

Omul de știință John Spencer, de la Institutul de cercetare Southwest, a spus că descoperirea contrazice teoria potrivit căreia lumile glaciale trebuie să se afle aproape de forța mareică a planetelor mari pentru a fi active din punct de vedere geologic.

”Cel mai uluitor lucru pe care l-am descoperit e că aceasta este o suprafață foarte tânără”, a spus Spencer. ”Poate fi activă chiar acum. Munții aceștia sunt de-a dreptul spectaculoși. Au o înălțime de 11.000 de picioare” (n.r. aproximativ 3.300 de metri).

În aceeași conferință de presă, cercetătorii au dezvăluit și o fotografie de rezoluție mare cu luna Charon a lui Pluto, acoperită cu stânci și canale…:

Charon NASA

…și prima fotografie cu luna mică Hydra a lui Pluto, care pare să fie acoperită de gheață:

Hydra NASA

Pluto este primul obiect din cureaua Kuiper care a fost vizitat de o misiune de pe Pământ. New Horizons își va continua aventura pe Kuiper și colectează atât de multe informații încât va fi nevoie de 16 luni pentru a le trimite pe toate pe Terra.

”Știu că astăzi am inspirat o generație cu totul nouă de exploratori cu această reușită minunată și suntem dornici în fața descoperirilor care urmează”, a spus administratorul NASA Charles Bolden.

”E o reușită istorică pentru știință și pentru explorare. Am ridicat din nou cu adevărat standardul potențialului uman.”

FOTO: NASA