Ministrul Sănătății, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență și medicul Adrian Strein Cercel au făcut, vineri dimineață, primele declarații după incendiul care a cuprins pavilionul Covid al Institutului bucureștean “Matei Balș”.
3 cadavre carbonizate au fost găsite de pompieri la fața locului. Medicii au încercat zadarnic să resusciteze o a patra victimă.
A fost început transferul de pacienți către alte unități medicale din Capitală.
Cauzele tragediei sunt investigate.
Procurorii au deschis un dosar penal in rem pentru ucidere din culpă.
Șeful DSU a transmis condoleanțe familiilor celor 4 persoane decedate.
“Incendiul este lichidat, nu mai avem persoane de evacuat. În afară de cele patru persoane decedate nu avem persoane în stare critică. Urmează să se stabiliească acum cauza incendiului.
Nu mai avem pacienți cu arsuri”, a precizat Raed Arafat.
Potrivit acestuia, premierul Florin Cîțu este informat în permanență despre situația de la fața locului.
“Primul apel a intrat în Dispecerat la 5 și 5. Primul echipaj de pompieri a ajuns la 5 și 13 minute, după 8 minute, care a constatat că ardea cu flacără deschisă la parterul clădirii, pe o suprafață de circa 100-120 de metri pătrați. Au fost afectate de flăcări 4 saloane. Era o ardere generalizată, cu degajări mari de fum”, a explicat colonelul Orlando Șchiopu, șeful echipei de intervenție.
“Am intervenit atât din exterior cât şi din interior, s-au instituit echipe de căutare-salvare, concomitent cu echipele de lichidare şi localizare a incendiului. Am reuşit să lichidăm incendiul şi să evacuăm personalul atât de la etajele superioare cât şi de la parterul clădirii”, a precizat comandantul intervenţiei.
Clădirea care a ars a fost construită în 1953 și a fost modernizată.
Imobilul avea avizele necesare.
Cel mai recent control a fost efectuat în noiembri 2020.
Cauzele incendiului sunt investigate.
Întreg personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov a fost mobilizat.
La fața locului au fost mobilizate numeroase ambulanțe.
În noiembrie 2020, un incendiu a cuprins secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență din Piatra Neamț. 10 pacienți au ars de vii în acel dezastru.
FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea