Boala limbii albastre, o afecţiune specifică ovinelor, caprinelor şi bovinelor, a fost confirmată, în week-end, la Buzău. Prezenţa virusului a fost descoperită în trei comune din judeţ la bovine, ai căror proprietari au reclamat medicilor veterinari starea generală proastă a animalelor.
‘
De la suspiciune la confirmare drumul a fost foarte scurt astfel că, într-o primă fază, au fost luate măsuri de limitare a focarelor. Există, potrivit procedurilor, o zonă de protecţie şi una de supraveghere, în interiorul cărora se acţionează pentru limitarea circulaţiei animalelor, dar şi pentru monitorizarea stării de sănătate a animalelor din gospodării.
‘
Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară a confirmat luni că România a intrat pe lista ţărilor în care a fost confirmată boala limbii albastre şi că a notificat, conform obligaţiilor, statele membre UE cu privire la apariţia focarelor.
‘
Boala limbii albastre este o afecţiune de natură infecţioasă transmisă la animale de insecte. Cu o rată de mortalitate ce depăşeşte 50 la sută, dar poate ajunge şi la 100 la sută, boala nu se transmite la om, însă duce la decimarea efectivelor de animale, generând importante pierderi economice.
‘
‘