Confidenţialitate

Primele 10.000 de doze de vaccin anti-COVID, așteptate în România pe 26 decembrie | AUDIO

Noi detalii despre campania de vaccinare anti-COVID din România: primele doze sunt așteptate în jurul datei de 26 decembrie.

Este vorba de cele 10. 000 de doze pe care le vor primi cadrele medicale din 10 spitale din țară, aflate în linia întâi, spitalele de boli infecțioase.

Persoanele considerate cu risc, pentru că sunt în vârstă ori au boli cronice, se vor putea înscrie pentru vaccinare la medicul de familie.

Restul populației se va putea înscrie online.

În câteva zile va începe distribuția în țară a congelatoarelor în care va fi depozitat, în centrele regionale, serul produs de Pfizer și Biotech.

Iar vaccinul ar putea fi trimis din depozitul central de la ”Institutul Cantacuzino” din București către depozitele regionale cu avioane Spartan.

Cordonatorul campanie de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță:

„Dacă aici avem o capacitate de circa 1.500.000 de doze de vaccin pentru minus 80 de grade, în celelalte centre regionale vom avea capacitate de stocare între 150.000 și 200.000 de doze de vaccin per centru regional de stocare. Este foarte probabil să fie folosite atunci când vom avea o cantitate mare de vaccinuri, chiar avioanele din dotarea Ministerului Apărării Naționale, avioanele Spartan, care pot, într-un timp scurt, să asigure distribuirea vaccinurilor în cele șase centre regionale. Nu întâmplător au fost alese centre regionale care au aeroport.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.