Primarul orașului Urziceni cere Ministerului Internelor restricționarea accesului locuitorilor din Bărbulești, întrucât aceștia nu respectă măsurile luate împotriva epidemiei.
„Deoarece vecinii noștri nu respectă măsurile luate împotriva COVID-19, primarul municipiului nostru, Constantin Sava, a făcut mai multe adrese către Ministerul Administrației și Internelor și către prefectură pentru a restricționa accesul locuitorilor din Bărbulești în municipiu. Reamintim că această localitate are foarte multe cazuri confirmate care indică prezența noului coronavirus”, se arată într-un mesaj, postat vineri, pe pagina de Facebook a primăriei.
Mesajul este însoțit și de copia a două adrese transmise de edilul Constantin Sava către MAI și Prefectura Județului Ialomița.
În cele două documente, primarul susține că „unele dintre instituțiile care au în atribuție circulația, paza și ordinea persoanelor sunt depășite de situația creată în comuna Bărbulești”.
Potrivit lui Constantin Sava, municipiul Urziceni este “un nod de comunicație rutieră și feroviară importantă și este frecvent tranzitat de persoane din comuna Bărbulești în număr foarte mare, care sunt reîntoarse din zonele afectate de COVID-19 și nu au respectat niciun fel de reguli de conviețuire civilizată”.
Comuna Bărbulești este cunoscută pentru legăturile localnicilor cu lumeainterlopă, motiv pentru care localitatea se află în topul zonelor infracționale din România.