Primarul Timişoarei susţine că le-a cerut specialiştilor să vină cu soluţii privind marcajele rutiere de la Pasajul Jiul, devenite virale şi ajunse subiect de presă inclusiv în Marea Britanie. Problema o reprezintă faptul că au fost trasate prea multe benzi, iar șoferi se pierd în intersecție, neștiind ce bandă să urmeze.
Pasajul Jiul din Timişoara, un pasaj rutier pe sub calea ferată, a fost lărgit la cinci benzi de circulaţie în urma lucrărilor începute în vara anului trecut. Pe lângă cele cinci benzi, prin pasaj au fost amenajate trotuare şi piste de biciclete.
Primarul Nicolae Robu a făcut și un sondaj pe Facebook care arată că 19% dintre timişoreni consideră că marcajul îi încurcă în trafic. De aceea, primarul Timișoarei se gândește acum și la varianta desfiinţării marcajelor din acea intersecţie. Valoarea totală a investitiei a fost de peste şapte milioane şi jumătate de euro, bani de la bugetul local.
IMAGINILE CU PASAJUL AU AJUNS ȘI ÎN PRESA BRITANICA
Imagini cu marcajele rutiere din această intersecţie, realizate dintr-o dronă, s-au viralizat rapid pe reţelele de socializare, ajungând şi în presa internaţională. Tabloidul britanic The Sun a publicat un articol cu titlul ”Drumul spre iad”, întrebându-şi cititorii dacă s-ar putea în această intersecţie. ”În mod normal se presupune că şoferii ştiu pe ce bandă să vireze, însă în încercarea de a face acest lucru mai uşor de văzut, firma constructoare pur şi simplu a complicat lucrurile”, au scris ziariştii de la The Sun.