Confidenţialitate

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, audiat la DNA

ACTUALIZARE: Fostul primar al Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, a fost pus sub învinuire de procurorii DNA pentru abuz în serviciu. Dosarul în care este vizat are legătură cu vânzarea unor case naţionalizate din Timişoara.

În același dosar este cercetat şi viceprimarul Traian Stoia.

“Am fost chemat aici în calitate de suspect în vânzarea unor case naţionalizate în perioada în care am fost primar. Reproşul este clasic: abuz în serviciu. Nu ştiu valoarea prejudiciului. Primăria a vândul 1300 de locuinţe şi acum e vorba de 60 de locuinţe. Nu am obţinut nimic. Cei care au încheiat contractele au apreciat că şi eu mi-am însuşit punctele lor de vedere pentru că aveau toate vizele şi viza de specialitate”, a declarat Gheorghe Ciuhandu.

Surse judiciare, citate de Mediafax, spun că este vorba despre retrocedarea ilegală a 968 de imobile din zona centrala a Timişoarei.

Prejudiciul este estimat la 40 de milioane de euro.


Nicolae Robu, primarul municipiului Timişoara, a ajuns, vineri dimineață, la sdiul DNA din București. Edilul a fost citat într-un dosar de corupţie.

Nicolae Robu a precizat că nu ştie în ce calitate a fost chemat pentru că a fost citat telefonic.

“Nu ştiu să vă zic nimic dar vă garantez că nu am nicio treabă cu corupţia. Nu ştiu despre ce e vorba. Am primit citaţia telefonic. Nu am emoţii pentru că nu am nicio legătură cu corupţia, nici cu traficul de influenţă. Am primit un telefon să fiu la ora 10.30. Vă spun când ies”, a declarat Nicolae Robu.

La audieri a ajuns şi Traian Stoia, viceprimar al Timişoarei. Avocatul său a declarat că este suspect.

La audieri urmează să ajungă şi fostul primar al Timișoarei, Gheorghe Ciuhandu.

Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că este vorba despre o cauză de amploare privind retrocedarea unor case.