Primarul sectorului 2, Neculai Onțanu, a fost arestat preventiv pentru luare de mită, în dosarul în care este suspectat că a primit mită un teren de 1.500 de metri pătrați, aflat pe malul Lacului Colentina. Edilul a ajuns în jurul orei 14.00 în Arestul Poliției Capitalei.
Curtea de Apel București a judecat dosarul ieri și a amânat decizia pentru astăzi. Și avocata Loredana Radu, nepoata fostului ministru Gabriel Oprea, a fost arestată preventiv, pentru complicitate la luare de mită şi spălare de bani.
Instanţa a mai dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile şi a secretarului Consiliului Local al Sectorului 2, Toma Şutru.
Neculai Onţanu, Loredana Radu şi Toma Şutru sunt liberi de joi seară, când le-a expirat ordonanţa de reţinere pentru 24 de ore. În urma deciziei instanţei, cei trei trebuie să se prezinte la Arestul Poliţiei Capitalei pentru a fi încarceraţi, în caz contrar urmând să fie ridicaţi de poliţişti şi duşi în arest.
Terenul pe care l-ar fi primit Neculai Onțanu cu ajutorul unor contracte fictive ar valora mai bine de 4 milioane de euro. DNA susține că în schimbul acestui teren de 1.500 de mp, primarul Sectorului 2 ar fi facilitat unui om de afaceri, denunțătorul din dosar, retrocedarea mai multor terenuri de 83.500 de metri pătrați tot din sectorul 2.
DNA precizează că Neculai Onțanunu a cerut avizul departamentului juridic atunci când a propus retrocedările și a ignorat opiniile juriștilor din primărie.
Mita ar fi fost intermediată de avocata Loredana Radu, nepoata lui Gabriel Oprea.
Aceasta ar fi cumpărat fictiv terenul la un preț mult mai mic, iar în cele din urmă o parte din el a fost vândut tot fictiv mai departe către Gabriel Oprea.
O anchetă realizată de Rise Project arată că fostul vicepremier a donat terenul fiicei sale, nu înainte de a cere aviz de la primăria sectorului 2 pentru construirea unui hotel cu 10 etaje pe malul lacului.
De altfel, în referatul DNA se arată că primarul Neculai Onțanu s-a ocupat personal de autorizația pentru hotelul familiei Oprea, deși în zonă nu erau permise construcțiile.
Avocata Loredana Radu, cea care l-a apărat în instanță pe Victor Ponta, se află în centrul mai multor scandaluri.
Este suspectată, între altele, că și-a plagiat teza de doctorat susținută în 2010 la Academia Națională de Informații, iar coordonatorul a fost chiar unchiul său, Gabriel Oprea. Pe de altă parte, există semne de întrebare și cu privire la modul în care Loredana Radu a fost înaintată la gradul de colonel de către același Gabriel Oprea, ministrul Apărării la acea vreme.