Confidenţialitate


Primarul Sectorului 2: Dăm amenzi şi pentru un chiştoc aruncat pe jos. Nu putem mătura din oră în oră


Primarul Sectorului 2: Dăm amenzi şi pentru un chiştoc aruncat pe jos. Nu putem mătura din oră în oră

Primar al Sectorului 2, Radu Mihaiu anunță că autorităţile vor continua să dea amenzi ‘chiar şi pentru un chiştoc aruncat pe jos’ până ce toţi cetăţenii vor înţelege că trebuie să păstreze curăţenia în spaţiile publice.

Într-o postare pe Facebook, edilul i-a criticat pe cei care aruncă gunoi pe jos sau abandonează sacii la coşurile stradale, ilustrându-şi comentariile cu imagini din spaţiul public.

“Cât timp nu ne deranjăm să mergem patru metri până la un coş, cât timp ne scoatem gunoiul din casă la cel mai apropiat coş stradal sau cât timp aruncăm pe lângă când e plin, vom trăi în MIZERIE. Nu ştiu voi, dar eu nu vreau şi nici nu accept asta. Continuăm să îi sancţionăm pe toţi cei care batjocoresc astfel Sectorul 2. Dăm amenzi chiar şi pentru un chiştoc aruncat pe jos. Dăm amenzi până vom înţelege că pentru spaţiul public suntem toţi responsabili. Nu putem avea câte un angajat pentru fiecare om. Nu putem mătura din oră-n oră. E nevoie şi de un minim de efort din partea fiecăruia pentru a păstra curăţenia”, a scris edilul.

La jumătatea lunii martie, Radu Mihaiu declara că în luna februarie s-au dat 500 de amenzi, în valoare de 500.000 de lei, pentru aruncarea deşeurilor pe spaţiile publice şi 150.000 de lei pentru maşini abandonate.

“Am început curăţenia şi prin locurile publice. S-au dat amenzi, s-au dat multe amenzi. În luna februarie s-au dat 500 de amenzi, dacă nu mă înşel. Un total de 500.000 de lei pentru deşeuri, 150.000 de lei s-au dat pentru maşini abandonate. Deci, s-au dat multe amenzi şi facem curăţenie pe străzi, face şi curăţenie efectiv”, a adaugat primarul într-o intervenţie live pe Facebook.

Potrivit acestuia, campania de curăţenie se desfăşoară pe mai multe planuri, fiind necesar un efort susţinut.

“Am început această operaţiune. În paralel mergem şi cu amenzi pentru cei care fac mizerie şi care lasă deşeuri necontrolate. Trebuie neapărat să facem curăţenie în Sectorul 2 şi o să facem acest lucru. Sigur, nu se întâmplă peste noapte. Nu o să avem după patru luni de mandat curăţenie cum ne-am dori cu toţii, dar curăţenia este un efort susţinut şi un efort pe care eu, cel puţin, îl voi face şi aveţi promisiunea mea că vom face curăţenie şi nu ne lăsăm până nu o să avem un Sector 2 curat”, preciza Radu Mihaiu.


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria