Primarul orașului ilfovean Otopeni a fost reținut, miercuri, de procurorii anticorupție.
Silviu Constantin Gheorghe este acuzat abuz în serviciu, întrucât ar fi girat cheltuieli nejustificate ale instituției. Prejudiciul este estimat la 35 de milioane de lei.
DNA va cere, joi, arestarea preventivă a edilului.
Reținut a fost și Constantin Vlad, la data faptei director executiv în cadrul Primăriei şi persoană desemnată cu acordarea vizei de control financiar preventiv.
În vizorul anchetatorilor se mai află Bogdan Ionel Ştefan, fost inspector la Compartimentul Investiţii şi Achiziţii Publice din cadrul Primăriei Otopeni.
În rechizitoriu, procurorii anticorupţie notează în ordonanţe că, în perioada 2011-2017, în contextul derulării unui contract de proiectare şi execuţie de lucrări pentru obiectivul de investiţie “Infrastructura de bază în oraşul Otopeni” (Faza I de lucrări – Cartier Ferme), încheiat între Primăria Otopeni şi o societate comercială administrată de doi dintre oamenii de afaceri, cercetaţi în prezenta cauză, edilul Silviu Constantin Gheorghe şi directorul executiv Constantin Vlad şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu prevăzute de legislaţia primară şi ar fi acceptat la plată şi achitat în mod nelegal suma totală de 35.916.006 lei,
Conform anchetatorilor, 25.421.080 lei reprezintă iniţial cheltuieli nejustificate pentru materiale pe care în realitate executantul nu le-a achiziţionat.
“Ulterior, pentru a se justifica într-un fel plăţile nelegale, ar fi fost întocmită o situaţie de lucrări (organizare de şantier, deşi în acea fază nu erau prevăzute astfel de lucrări) cu o valoare identică, prin care s-ar fi creat doar aparenţa unei compensări între valoarea “stornată” a “procurării materialelor”, de 25.421.080 lei, cu o valoare asemănătoare, a unor lucrări de organizare de şantier, care în realitate nu au fost realizate”, explică DNA.
De asemenea, procurorii spun că 10.494.926 lei sunt costuri de finanţare, aferente cheltuielilor menţionate.
“În demersurile lor, inculpaţii Silviu Constantin Gheorghe şi Constantin Vlad ar fi beneficiat de ajutorul celorlalte persoane cercetate în cauză, care fie ar fi întocmit sau semnat diverse documente (acte adiţionale, centralizator al lucrărilor, devize cu situaţia lucrărilor privind organizarea de şantier, etc.), fie ar fi pus la dispoziţia funcţionarilor diferite înscrisuri (facturi, devize etc.), care să justifice efectuarea plăţilor nelegale”, precizează anchetatorii.
FOTO: Inquam