Confidenţialitate

Primarul orașului Băicoi condamnat pentru conflict de interese

Ciprian Stătescu, primarul orașului Băicoi, va fi suspendat din funcție. Se întâmplă acest lucru după ce Curtea de Apel Ploiești l-a găsit vinovat de conflict de interese și l-a condamnat definitiv și irevocabil la șase luni de închisoare cu suspendare. Curtea Constituțională a României a decis în luna iulie a acestui an ca tuturor aleșilor locali să le înceteze de drept mandatul, chiar dacă au primit o pedeapsă cu suspendare.

Ciprian Stătescu a fost trimis în judecată  în anul 2014 de către Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel Ploiești. Un an mai târziu primea vestea că a fost găsit vinovat de instanța de fond și condamnat la închisoare cu suspendare, dar acest lucru nu l-a împiedicat pe edil să candideze la alegerile locale din această primăvară pentru un nou mandat, pe care l-a și câștigat detașat.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General emis la momentul trimiterii în judecată, la data de 7 mai 2010, în calitate de primar al orașului Băicoi, Ciprian Stătescu a încheiat un contract prin care i-a închiriat surorii sale un teren aparținând domeniului privat al orașului, pentru o perioadă de 10 ani.

Mădălina Lupea, supprefectul județului Prahova a precizat că, deocamdată se așteaptă documentele oficiale de la instanță, pentru ca mai apoi să se declanșeze procedura prin care mandatul primarului Stătescu să înceteze.

Ciprian Stătescu se află sub control judiciar încă de la începutul lunii august. Măsura preventivă a fost impusă de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina care îl acuză primarul din Băicoi de abuz în serviciu într-un alt dosar penal.