Cercetat într-un dosar în care este acuzat de viol, act sexual cu o minoră şantaj şi influenţarea declaraţiilor, primarul localității ilfovene Ştefăneştii de Jos a decis să se autosuspende din PNL și să renunțe la calitatea de membru al formațiunii până la clarificarea situaţiei sale.
Într-o postare pe Facebook, Robert Ștefan se declară nevinovat și spune ca a solicitat un test poligraf şi un test ADN.
În 2018, presupus victimă a născut un bebeluș la doar 13 ani, la Maternitatea bucureșteană Polizu.
”Pe fondul informaţiilor complet neadevărate care circulă despre mine în spaţiul public, deşi mă declar nevinovat, am decis să mă autosuspend din partid şi să renunţ la calitatea de membru al Partidului Naţional Liberal până la clarificarea situaţiei. Este o decizie grea, dar imperativă, întrucât nu îmi doresc să aduc în niciun fel prejudicii de imagine partidului meu”, a scris primarul pe Facebook.
”Probele vor demonstra asta, pentru că am solicitat un test poligraf şi un test ADN care vor arăta exact contrariul a tot ceea ce se speculează despre mine în spaţiul public. Sunt convins că se va face dreptate iar numele meu va fi reabilitat, dar în niciun caz justiţia nu ar trebui să se facă la televizor. Ar trebui să lăsăm magistraţii să îşi facă treaba, fără presiuni de acest fel”, adaugă Robert Ştefan.
Reţinut joi seară, edilul a fost pus în libertate o zi mai târziu.