Primarul localității prahovene Brebu, Adrian Ungureanu, care urma să plece din bani publici în Las Vegas, Miami şi Florida, a anunţat, joi, că a renunţat “95 la sută” la excursie, din cauza oamenilor cu “gândire comunistă“, adăugând, însă, că se mai poate răzgândi.
Edilul a spus, într-o conferinţă de presă, că a decis să nu mai plece în schimbul de experiență din SUA, adăugând, însă, că se poate răzgândi, transmite corespondentul MEDIAFAX.
“După atâta tam-tam, după atâta tevatură, cu populația, nu cred că-și mai are rostul … 95 la sută m-am hotârât să nu mai merg, ca să opresc aceste discuții. Dacă intervin alte puncte de vedere, alte repere, atunci spun da, m-am răzgâdit și voi pleca în Statele Unite. Am tot timpul până în luna mai să dialoghez cu populația”, a spus Ungureanu.
Primarul a afirmat că a renunţat la plecare din cauza oamenilor care au “o gândire comunistă“.
“Este o vizită importantă, dar dacă sunt atâtea discuții că mă duc să cheltuiesc bani, că mă duc să fac ba una, că mă duc să fac ba alta, atunci populația nu este de acord în totalitate, populația cu gândire comunistă… O parte din oameni nu sunt recunoscători pentru ceea ce ai făcut. Ei gândesc foarte aproape și de ce să nu le spun, sunt gândiri comuniste, adică de ce să te duci, de ce să cheltuiești banii poporului când tu poți să stai aici. Nu mă duc la păcănele, în Las Vegas. Pe mine mă interesa contactul cu administrația”, a spus primarul.
Potrivit acestuia, deplasarea costa 7.950 de lei de persoană, bani în care era prevăzut transportul, cazarea și comisionul firmei organizatoare.
Primarul comunei Brebu din judeţul Prahova urma să plece, alături de un inspector şi doi consilieri locali, într-o excursie de zece zile în Las Vegas, Orlando Miami şi Florida, suma necesară acesteia – 45.000 de lei – fiind alocată de Consiliul Local.
Din delegatie făceau parte primarul Gheorghe Adrian Ungureanu, inspectorul Al Niti Elena şi consilierii locali Elena Magdalena Tănase şi Romeo Topală.
Timp de zece zile, delegația urma să meargă în Las Vegas, Orlando, Miami și Florida, tema vizitiei fiind “actul administrativ în SUA, importanța parteneriatului cu actori pubici și privați, parteneriatul cu cetățenii”.
Localnicii din Brebu spuneau că suma este “măricică” și că banii se puteau investi în localitate.
Foto: Youtube