Moș Nicolae a venit la Focșani cu un program în premieră națională, destinat oamenilor sărmani: „Garderoba Socială”.
Mai multe containere speciale au fost amplasate într-un cartier, iar în zilele următoare vor umple tot orașul, acestea fiind destinate exclusiv colectării de haine, încălțăminte sau lenjerii.
Bunurile strânse în containerele respective pot fi luate direct de cei care au nevoie de ele ori vor fi trimise oamenilor sărmani.
Proiectul a fost lansat de primăria Focșani, în colaborare cu Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei și cu firma de salubritate a orașului.
Opt containere au fost instalate în cartierul Sud din oraș, rolul acestora fiind acela de a colecta haine pe care focșănenii nu le mai îmbracă și care pot ajunge la familiile sărmane.
Alte 32 de astfel de containere în care se vor aduna haine, încălțăminte, lenjerii de pat sau pături vor fi instalate în perioada următoare și în restul orașului.
Este o modalitate prin care focșănenii pot dona haine pe care nu le mai folosesc, dar care oamenilor sărmani le-ar fi de mare ajutor.
Cei care au nevoie de tot ce se adună în aceste containere le pot lua direct, iar ceea ce rămâne în containere va fi colectat și distribuit ulterior persoanelor aflate în nevoie.
Inițiativa a fost bine primită de focșăneni, mai ales că mulți lăsau hainele pe care nu le mai foloseau lîngă tomberoanele clasice.