Cuplurile din București care își oficializează relația la starea civilă ar putea primi un ajutor financiar din partea Primăriei. Instituția vrea să acorde 1.500 de lei net pe familie tinerilor care se căsătoresc. Proiectul care prevede acest lucru va fi discutat joi în ședința Consiliului General.
Pentru a primi cei 1.500 de lei, cuplurile trebuie să îndeplinească mai multe condiții. În primul rând, cel puțin unul dintre soți trebuie să se afle la prima căsătorie. Apoi, cel puțin unul dintre ei trebuie să aibă domiciliul sau reședința pe raza municipiului București. Nu în ultimul rând, măcar unul dintre soți trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani.
Dacă proiectul va fi aprobat, cuplul trebuie să depună o cerere la Centrul de Servicii Comunitare Integrate pentru Tineri, alături de copia certificatului de căsătorie. Tinerii vor primi banii în termen de 45 de zile calendaristice de la data căsătoriei.
În expunerea de motive, Primăria Capitalei arată că statul trebuie să-i sprijine pe tineri pentru a forma o familie. ”Întemeierea unei noi familii tinere este o celulă vie pentru națiune care prelungește existența acesteia”, precizează inițiatorii proiectului.