Confidenţialitate

Primăria Capitalei scapă de datorii în valoare de peste 400 de milioane de lei | AUDIO

Primăria Capitalei scapă de datorii istorice în valoare de 431 de milioane de lei. Proiectul a fost aprobat în cadrul şedinţei de Consiliu General.

Facturi în valoare de 431 de milioane de lei nu vor mai fi plătite de Primăria Capitalei: 411 milioane trebuiau să ajungă în conturile operatorului de transport public şi 20 de milioane către operatorul de termoficare.

Proiectul de lege care prevedea ștergerea datoriilor a fost aprobat în ședinta consiliului general. A fost folosit mecanismul de compensare a creanţelor fiscal. Astfel suma va fi folosită de primăria Capitalei, dar pentru alte obiective, inclusiv pentru a acoperi o parte din subvenția la căldură.

Viceprimarul Stelian Bujduveanu a subliniat că ștergerea datoriei istorice este un pas important în privința reducerilor de cheltuieli din primărie, pentru că acești bani nu mai trebuie plătiti vreodată.

STB, operatorul de transport public avea până astăzi o datorie către bugetul consolidat al statului de peste un miliard de lei. În decembrie anul trecut au mai fost șterse datorii în valoare de 400 de milioane de lei către operatorul termic.

În prezent, PMB mai are datorii către STB de aproximativ 700 de milioane de lei.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește și: Florin Cîțu: Bugetul ar putea fi adoptat până la finalul anului 2021. Ciolacu are alt termen pentru acest proiect | AUDIO

Autor: Alexa Stănescu

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.