Primăria Capitalei trimite o mie de pensionari în Grecia, într-o tabără de 8 zile. Toate costurile legate de transport, cazare, masă, excursii şi petreceri sunt suportate de municipalitate. Într-o astfel de tabără pot merge doar bucureștenii care au pensia mai mică decât salariul minim. Transportul se face cu autocarul, iar cazarea se face în camere cu două paturi; vor fi 3 mese zilnic.
Potrivit regulamentului, pensionarii nu voie să consume droguri pe plajă și nici băuturi alcoolice în autocar. În plus, deplasarea la plajă se face doar în grup organizat.
Tabara va mai include câte o excursie la Muntele Olimp, o altă excursie la Meteora, o “Seară grecească” și o “Seară românească”.
Locurile în această tabară în Grecia se acordă în ordinea înscrierii. Participanții trebuie să locuiască în București de minim 1 an și să aibă vârsta minimă de 50 de ani împliniți.