Primăria Capitalei a anunţat că a început procedura de achiziţie a studiului de fezabilitate pentru realizarea pistelor de biciclete pe o lungime de o sută de kilometri printr-o convenţie încheiată cu Ministerul Mediului şi prin care se alocă 10 milioane de euro. Tot miercuri, Avocatul Poporului s-a sesizat cu privire la numărul redus de piste pentru biciclete din Bucureşti, vizând o posibilă încălcare a “dreptului la mediu sănătos”
“Ne dorim ca mersul cu bicicleta să devină un mijloc de transport uzual în Capitală. Printre demersurile pe care municipalitatea le întreprinde în această perioadă se numără şi demararea procedurii de achiziţie a studiului de fezabilitate pentru realizarea unei reţele de piste de biciclete pe o lungime de o sută de kilometri, printr-o convenţie încheiată cu Ministerul Mediului şi prin care se alocă 10 milioane de euro pentru realizarea acestui obiectiv. Intenţia PMB este de a acoperi axele Nord-Sud şi Est-Vest. Totodată, intenţionăm să încheiem o serie de parteneriate cu facultăţile, instituţiile publice şi companiile private pentru a putea instala cât mai multe rasteluri de biciclete, astfel încât să creăm condiţii pentru cei care doresc să meargă cu bicicleta la serviciu”, a declarat Gabriela Firea, citată într-un comunicat de presă al Primăriei Capitalei.
Tot miercuri, Avocatul Poporului a anunţat că s-a sesizat cu privire la numărul redus de piste pentru biciclete din municipiul Bucureşti, vizând o posibilă încălcare “a dreptului la mediu sănătos”.
“Sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 22 şi art. 35 din Constituţia României privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică şi dreptul la mediu sănătos. Cetăţenii care folosesc bicicleta (al căror număr s-a mărit considerabil în ultimii ani) sunt în pericol de a deveni victime ale accidentelor rutiere, în Municipiul Bucureşti, supraaglomerat şi cu reguli de circulaţie care nu se respectă întotdeauna”, a transmis instituţia.
Totodată, în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă 2016-2030 (PMUD) este prevăzută realizarea unei reţele de 250 de kilometri de piste de biciclete, cu 12 proiecte prioritare, în lungime de 60 de kilometri, ce urmează a fi implementate pe termen scurt.
Valoarea totală estimativă pentru cei 250 de kilometri este de 50 de milioane euro.