Confidenţialitate

Proteste interzise în Piața Victoriei după ce Primăria București a decis să organizeze un nou Târg de Crăciun

Organizațiile civice reclamă faptul că Primăria București are de gând să organizeze în Piața Victoriei un nou Târg de Sărbători!

Astfel, oamenii care s-au adunat în ultimele luni în stradă nu vor mai putea manifesta în fața Guvernului – pentru că legea nu permite organizarea a două manifestații în același loc.

Târgul de sărbători “Festivalul de colinde și obiceiuri de iarnă” va ocupa Piața Victoriei între 2 și 20 decembrie.

Astfel, în luna decembrie ar urma să fie ocupate cu târguri de Crăciun toate cele trei piețe-simbol ale Bucureștiului: Piața Victoriei (Guvern), Piața Universității și Piața Constituției (Palatul Parlamentului).

Reamintim că următorul protest al comunității “Corupția Ucide” fusese deja anunțat pentru vineri, 1 decembrie, de la ora 18.00, chiar în Piața Victoriei.

De asemenea, și sindicaliștii au anunțat un miting de amploare pe 12 decembrie, fără să precizeze însă locul protestului.