Confidenţialitate

Primăria Arad recurge la disponibilizări după ce a redus bugetul de salarizare | AUDIO

Primarul municipiului Arad, Călin Bibarț, a declarat că s-a început cu posturile de conducere, pentru că sunt comasate câteva direcții.

”Având în vedere că propunerea la buget e ca pe o parte din acest an, a doua jumătate a anului, să fie o reducere cu 11 milioane de lei, ceea ce ar însemna ca la un an întreg să fie de peste 22 de milioane, și am început cu posturile de conducere, ceea ce înseamnă, acolo unde legea ne permite, o comasare a unor direcții, o reașezare a lor, ceea ce înseamnă o reducere de 30% a costurilor de conducere acolo și, de asemenea, tot posturi de conducere, însemnând servicii, birouri, o reașezare a acestora și, în funcție de cum va rezulta, probabil vor fi și aici un număr scăzut de 20-25%. Ponderea cea mai mare, de două treimi, este din rândul funcționarilor” a spus Călin Bibarţ.

Vor fi afectaţi atât funcţionari ai Primăriei cât şi angajaţi din instituţii subordonate, precum Poliţia Locală, Direcţia de Asistenţă Socială sau instituţii de cultură.

Mai mult, primarul consideră că odată cu informatizarea şi digitalizarea pe care le are în vedere municipalitatea, probabil se vor mai putea restrânge puţin direcţiile, serviciile şi birourile şi unele funcţii de execuţie.

Decizia finală trebuie aprobată decătre Consiliul Local al Municipiului.

Primăria Arad şi instituţiile subordonate au, în total, 896 de posturi, din care 681 sunt funcţii publice, iar diferenţa este reprezentantă de personalul contractual.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Ciprian Boițiu