Confidenţialitate


Noul primar al sectorului 2, Rareș Hopincă, vrea poduri și vegetație ca în sectoarele 3 și 4. Proiectul „Centrul Vechi 2” va continua | AUDIO


Noul primar al sectorului 2, Rareș Hopincă, vrea poduri și vegetație ca în sectoarele 3 și 4. Proiectul „Centrul Vechi 2” va continua | AUDIO

Noul primar din Sectorul 2, Rareș Hopincă vrea poduri spectaculoase ca în Sectorul 4 și vegetație îngrijită, ca în Sectorul 3. Abia instalat în funcție – de luni, 28 octombrie a preluat oficial mandatul – se declară fanul Primarilor din 3 și 4 (PSD) și precizează că are de învățat și de la primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, de la PNL. Rareș Hopincă a prezentat ideile sale pentru Sectorul 2, rămas în urmă față de restul sectoarelor. 

Rareș Hopincă, primarul Sectorului 2: „De la primarul Daniel Băluță aș vrea să preiau, la fel ca și de la domnul Negoiță, preocuparea pentru investițiile în infrastructura de mobilitate, în poduri și pasaje care pot rezolva deficiențele de trafic din anumite zone”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Vedem Parcul IOR, vedem squarurile și aliniamentele, arată bine. Arată mult mai bine decât în Sectorul 2. De la primarul Daniel Băluță aș vrea să preiau, la fel ca și de la domnul Negoiță, preocuparea pentru investițiile în infrastructura de mobilitate, în poduri și pasaje care pot rezolva deficiențele de trafic din anumite zone. De la primarul Sectorului 6 aș vrea să preiau această abordare holistică cu proiecte mai mici sau mai mari, dar distribuite echitabil și echilibrat pe toată suprafața sectorului, dar și implicarea reală a comunității în decizia administrativă”, a declarat primarul Sectorului 2, Rareș Hopincă.

Întrebat dacă va schimba unii directori din Primăria Sector 2, Rareș Hopincă a evitat un răspuns clar.

A precizat că vor continua programe lansate în mandatul fostului primar USR, Radu Mihaiu – deschiderea de zone protejate pe lacurile din sector și crearea unui al doilea „centru vechi” al Bucureștiului.

Rareș Hopincă, primarul Sectorului 2: Proiecte precum Coridorul pe lacurile Colentina și Centrul Vechi 2 sunt proiecte bune și benefice pentru Sectorul 2 și vor continua

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Rareș Hopincă: „Pornim la drum cu buna credință. Oamenii profesioniști din primărie care vor să facă treabă în continuare și să contribuie la dezvoltarea sectorului, cu siguranță își vor găsi locul, vor avea locul garantat locul”.

Jurnalistă: „Adică schimbați directorii sau ce vreți să spuneți?”

Rareș Hopincă: „Nu. Cine vrea să muncească, va munci în continuare, cine nu, probabil că se va autoexclude din echipă”.

Jurnalistă: „Continuitate… mă refer la proiectele pe care le-a avut Radu Mihaiu și care au fost, să zicem, în prim plan, cum ar fi Coridorul pe lacurile Colentina, crearea Centrului Vechi 2”.

Rareș Hopincă: „Cele menționate de dumneavoastră sunt toate proiecte bune și benefice pentru Sectorul 2 și vor continua”.

Sursa foto: Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu

Citește și: Bucureștenii ar urma să voteze în aceleaşi secţii la referendumul din Capitală şi la primul tur al alegerilor prezidențiale. O modificare de lege va ajunge la Camera Deputaților | AUDIO


Ultimele stiri
24 decembrie, Ajunul Crăciunului. Colindatul și alte obiceiuri la români

Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO