Din cauza unor îmbolnăviri cu SARS-CoV-2, unele unităţi de învăţământ din țară au fost nevoite să schimbe așa-numitul scenariu de funcționare.
La Constanţa, unul dintre cele mai mari licee, Ovidius, va face cursuri doar pe internet după ce 4 cazuri au fost confirmate la angajaţi. Aceştia nu au intrat în contact cu elevii, transmite Inspectoratul Şcolar judeţean.
Elevii mai multor clase ale liceului din Isaccea, județul Tulcea, vor învăța, pentru cel puțin două săptămâni, la Capela Mortuară a orașului. Decizia aparține auitorităților locale, care spun că nu au găsit altă soluție. Liceu este în reparații, intr-un proiect de reabilitare cu fonduri europene.
Acelaşi lucru se întâmplă şi în Prahova, la 7 unități de învățământ. Din scenariul verde, care presupune prezenţa tuturor elevilor în clase, au trecut direct pe ore online.
Sunt afectate mai multe şcoli şi grădiniţe din comuna Gorgota, după ce virusul a fost depistat la un cadru didactic care a interacţionat cu mai mulţi profesori din satele respective.
Şi Colegiul Militar “Dimitrie Cantemir” din Breaza e în aceeaşi situaţie, pentru că au fost confirmaţi pozitiv 5 elevi.
Ministerul Apărării a anunțat că 20 de elevi din şcolile militare au fost depistaţi cu noul coronavirus.
La Focșani, doar 3 școli generale și 2 grădinițe au început anul cu toți elevii în bănci. Toate celelalte unități de învățământ au adoptat scenariul galben, ceea ce înseamnă că doar jumătate dintre elevi merg la școală. În unele școli, elevii vor învăța în aer liber.
În județul Iași, jumătate dintre şcoli funcționează după scenariul verde şi jumătate după cel galben. Problema este, însă, că mii de elevi nu au tablete sau internet.
Silvia Craus