Prima tranșă de vaccinuri de la AstraZeneca a ajuns în această dimineață la Institutul Național Cantacuzino, iar în cursul zilei, 81.000 de doze de vaccin vor fi distribuite către centrele regionale din Cluj, Craiova, Iași și Timișoara, potrivit Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea Împotriva COVID-19 (CNCAV).
Transportul dozelor de vaccin va fi asigurat terestru, cu autospecialele Ministerului Apărării Naționale.
România ar urma să primească în luna februarie cel puţin 600.000 de doze de vaccin împotriva COVID-19 de la producătorul AstraZeneca, programările pentru acest tip de vaccin urmând să înceapă din 10 februarie, pentru persoane cu vârste între 18 şi 55 de ani, după a declarat, sâmbătă, prim-ministrul Florin Cîţu.
”Ar trebui să avem cel puţin 600.000 de doze. Începem programarea din 10 februarie pentru Astra Zeneca, persoane între 18 şi 55 de ani, şi vom avea 180 de cabinete noi pentru Astra Zeneca. Cred că de mâine începe să fie distribuite 81.600 (de doze – n.r.) , dar programarea va începe din 10 februarie, începem să avem din ce în ce mai multe”, a declarat Florin Cîţu, sâmbătă, la Spitalul „Dr. Carol Davila”, după ce a primit a doua doză a vaccinului anti-COVID-19.
Vaccinul AstraZeneca este al III-lea vaccin împotriva COVID-19 disponibil pentru derularea campaniilor de vaccinare în statele membre ale Uniunii Europene și, implicit, în România.
Vaccinul împotriva COVID-19 de la AstraZeneca
Comitetul pentru medicamente de uz uman (CHMP) din cadrul EMA a evaluat datele privind calitatea, siguranța și eficacitatea vaccinului și a recomandat prin consens acordarea de către Comisia Europeană a autorizației condiționate de punere pe piață.
Studiile clinice pe baza cărora au fost furnizate datele analizate au inclus un număr de 24.000 de persoane, dintre care jumătate au primit vaccinul, cealaltă jumătate primind placebo. În studiile clinice desfășurate au fost incluse predominant persoane cu vârsta cuprinsă între 18 și 55 ani.
Recomandarea pentru vaccinul AstraZeneca este de administrare a două doze la interval de 4-12 săptămâni și poate fi administrat persoanelor cu vârstă de peste 18 ani.
Vaccinul dezvoltat de AstraZeneca/Oxford (ChAdOx1-S) este un vaccin cu vector viral nereplicativ. Există alte vaccinuri aflate în curs de dezvoltare bazate pe această tehnologie împotriva unor boli cauzate de virusuri precum HIV și Zika. Un vaccin împotriva Ebola bazat pe un vector viral nereplicativ a fost autorizat deja în Uniunea Europeană.
Aceste tipuri de vaccinuri utilizează un alt virus, în cazul vaccinului ChAdOx1-S un adenovirus, pentru a transporta un fragment din informația genetică a virusului SARS-CoV-2 în celulele de la locul administrării, care ulterior sintetizează proteina Spike a SARS-CoV-2.
Această proteină va fi recunoscută de către sistemul imunitar ca fiind străină organismului și vor fi produși anticorpi și celule care sa o atace. Dacă mai târziu persoanele vaccinate se întâlnesc cu virusul SARS-CoV-2 organismul lor îl va recunoaște și va fi pregătit să se apere.
Adenovirusul utilizat pentru dezvoltarea vaccinului AstraZeneca nu infectează în mod normal oamenii, este izolat de la cimpanzei, și este modificat astfel încât să își piardă capacitatea de a se multiplica.
La fel ca și în cazul vaccinurilor pe bază de ARN mesager, unul dintre avantajele majore este timpul scurt necesar pentru dezvoltare și producție.