Confidenţialitate

Prima reacție a lui Dacian Cioloș după ce a fost desemnat prim-ministru de Klaus Iohannis: „Obiectivul nostru este să scoatem România din criză”

Klaus Iohannis a anunțat luni, 11 octombrie 2021, că l-a desemnat pe Dacian Cioloș pentru poziția de candidat la funcția de prim-ministru.

Dacian Cioloș a scris într-o postare pe Facebook că președintele României i-a cerut să formeze un nou guvern, lucru ce reprezintă o „onoare și o responsabilitate” pentru el.

„Președintele Klaus Iohannis mi-a cerut în această seară să formez un nou guvern.

Este o onoare și o mare responsabilitate pentru care suntem pregătiți, așa cum am și anunțat încă de la plecarea USR din guvern. Suntem gata să ne asumăm responsabilitatea guvernării și să pornim negocierile cu celelalte partide.

Obiectivul nostru este să scoatem România din criză și pentru asta e nevoie de multă responsabilitate din partea tuturor forțelor politice.
Vom avea o ședință de Birou Național pentru stabilirea echipei de negocieri și a mandatului de a forma cât mai rapid un guvern.

Liniile principale sunt gestionarea pandemiei, explozia prețurilor la energie și reformele din PNRR”, a scris Dacian Cioloș în postarea de pe pagina lui de Facebook.