Confidenţialitate

Prima reacție a MAE în cazul Navalnîi: Este nevoie de o anchetă imparţială privind posibila otrăvire

Ministrul român de Externe Bogdan Aurescu scrie pe contul său de Twitter că trebuie să existe o anchetă imparţială privind acuzaţiile de otrăvire.

„Situaţia liderului opoziţiei din Rusia Navalnîi este îngrijorătoare.

Trebuie să fie întreprinse toate acţiunile pentru a-i fi acordată cea mai bună îngrijire medicală, aşa cum îşi doreşte familia sa şi, de asemenea, să fie realizată o anchetă imparţială privind posibila sa otrăvire”, a scris Bogdan Aurescu vineri pe Twitter.

Între timp, un avion medical german a ajuns în Rusia să-l preia pe Navalnîi, dar medicii ruși susţin că starea sa de sănătate e prea gravă pentru a fi transportat.

Reamintim, liderul opoziției ruse este află în comă, de joi, după ce i s-a făcut brusc rău, iar apropiații acuză că a fost otrăvit la fel ca mulți alți critici ai regimului Putin.