Confidenţialitate

Prima producție a Teatrului „Matei Vișniec” din Suceava, “Tigrul din orașul nostru” de Gianina Cărbunariu, va avea premeira vineri

„Tigrul din orașul nostru” de Gianina Cărbunariu, prima producție a Teatrului „Matei Vișniec” din Suceava, va avea avanpremiera joi, 8 decembrie, de la ora 19.00 iar premiera o zi mai târziu, vineri, de la aceeași oră, în prezența autoarei.

“Povestea pe care o imaginează Gianina Cărbunariu este simplă dar are ceva din complexitatea miturilor moderne. Un animal, o “tigresă” evadează dintr-o grădină zoologică iar perliplul ei ca fiinţă liberă ne este povestit de tot felul de martori oculari, inclusiv de cîteva păsări şi de cîteva animale. Pornind de la această aventură sinonimă cu descoperirea libertăţii (care se termină prost întrucît trigresa este împuşcată până la urmă pe străzile oraşului de forţele de ordine) Gianina Cărbunariu realizează, cu har ludic şi cu elemente de fabulă filozofică, un fel de radiografie socială a unei întregi comunităţi”, spune Matei Vișniec despre “Tigrul din orașul nostru”.

Cel mai nou teatru de stat din România –Teatrul Municipal „Matei Vișniec” din Suceava a ales să lucreze pentru prima sa producție cu artiști tineri, apreciați atât de către critica de specialitate dar și de către public: este vorba despre regizorul Bobi Pricop, și de scenograful Adrian Damian.

Echipa de creație a lucrat un text al Gianinei Cărbunariu, una dintre cele mai puternice voci din dramaturgia română contemporană. Textele Gianinei au fost montate nu doar în Romania, ci și în importante teatre din Europa, Royal Court Theatre din Londra sau Schaubühne din Berlin fiind doar două exemple.

În ciuda vârstei fragede, scenograful Adrian Damian este deja un nume de referință în lumea teatrală: a câștigat anul acesta Premiului UNITER pentru Cea mai bună scenografie, pentru “Cântăreața cheală” de Eugène Ionesco, spectacol realizat la Teatrul Național din Iași, dar și Premiul Pentru Cea Mai Bună Scenografie oferit de către Asociația Criticilor de Teatru din Ungaria pentru scenografia spectacolului “Tihnă” după Attila Bartis, realizat de către regizorul Radu Afrim la Târgu-Mureș. În 2015, Adrian Damian a obținut premiul pentru scenografie din partea Uniunii Artiștilor Plastici.
Adrian Damian și Bobi Pricop se află la a treia colaborare, după “Rinocerii” de Eugène Ionesco, spectacol eclectic vizual montat de regizorul-cult Robert Wilson la Teatrul Național Marin Sorescudin Craiova și după “O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții” de Mark Haddon, la Teatrul Național “I.L. Caragiale” București.

Bobi Pricop este unul dintre cei mai apreciaţi regizori ai tinerei generaţii. A participat, cu spectacolele sale, la prestigioase festivaluri internaționale: Edinburgh Fringe (2015), Bienala de Dramaturgie „New plays from Europe” de la Wiesbaden, Germania (2014) unde a obținut și premiul publicului pentru spectacolul “Profu’ de religie” de Mihaela Michailov, montat la Teatrul Național “Marin Sorescu”, Craiova (2013), Avignon Le OFF, cu spectacolul “Amalia respire profondément” de Alina Nelega, montat la Théâtre Les Déchargeurs, Paris în 2013, Festivalul Demoludy Olsztyn Polonia, Skupi Festival Macedonia 2012 etc.

”Cu pași mici dar calitativi, cu accent pe actul cultural de valoare, putem reuși în scurtă vreme să așezăm Suceava pe harta teatrului românesc și, de ce nu, într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat, să obținem un beneficiu de imagine la nivel internațional”, declară Carmen Veronica Steiciuc, Directorul General al Teatrului Municipal “Matei Vișniec” din Suceava.

Biletele pentru reprezentațiile piesei „Tigrul din orașul nostru” din 8 și 9 decembrie se pot rezerva la numărul de telefon 0759.048.677. Biletele se vor putea ridica de la casa de bilete a teatrului începând de luni, 5 decembrie 2016, în intervalul orar 10:00 – 18.00. Pentru reprezentațiile din 8 și 9 decembrie, prețul unui bilet este de 25 lei.