Potrivit României Libere, banii încasaţi de la Casa de Asigurări de Sănătate pentru bolnavi fictivi şi servicii medicale neprestate s-au dus la firme deţinute de medici de la spitale prestigioase din Bucureşti. Unii dintre aceştia aveau contracte inclusiv cu sistemul de ordine publică, siguranţă naţională şi justiţie. Poate chiar mai grav, unul dintre afaceriştii puşi sub acuzare de procurorii anticorupţie avea acces direct la Sistemul Informatic Unic Integrat şi deţinea ilegal două token-uri de semnătură electronică aparţinând unor medici, în baza cărora a întocmit acte medicale false, utilizând fără drept semnăturile electronice a doi dintre ei. Sistemul Informatic Unic Integrat este o bază de date care conţine toate informaţiile medicale ale românilor. Acest sistem este păzit de Serviciul Român de Informații şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, pentru că reprezintă o tentaţie pentru spionajul economic din domeniul farmaceutic.
Adevărul observă că anul şcolar începe în doar câteva zile, iar ministrul Educaţiei continuă să facă experimente atât pe elevi, cât şi pe dascăli. În premieră naţională, copiii de clasa a V-a vor găsi în prima zi de şcoală pe bănci manuale de Sport, dar nu şi manualele disciplinelor importante, acestea fiind înlocuite, ‘momentan’ de un Compendiu. Tot din prima zi de şcoală, cei mai mulţi dintre copii se vor întoarce în şcoli fără avize şi autorizaţii de funcţionare. Cu toate acestea, ministrul Liviu Pop are timp pentru alte activităţi. Printre altele, schimbă inspectorii şcolari generali din ţară care au fost puşi pe funcţii de foştii miniştri prin concurs. A schimbat deja aproape o treime dintre inspectori, punând în locul lor persoane controversate, conectate politic.
Jurnalul Naţional scrie că, prin Unitatea Militară 02301, Ministerul Apărării a făcut, zilele trecute, cumpărături de 3,4 milioane de lei pentru Clubul Sportiv al Armatei. Steaua are 30 de secţii, dar a cumpărat echipamente pentru doar şapte: fotbal, volei, handbal, baschet, rugby, polo şi hochei. Cele mai multe produse sunt alocate echipei de fotbal, nume 800 de echipamente complete de joc şi 1.100 perechi de jambiere. În ultimul deceniu, cheltuielile cu sportul au costat MApN aproape 10 milioane de euro.
Potrivit Ziarului Financiar, bugetele multinaţionalelor au fost date peste cap. Salariile angajaţilor au crescut peste prognoze, cu 4,9% în ultimul an. Cel mai semnficativ avans s-a înregstrat în industria auto (+7%), în sectorul IT&C (+6,4%) şi în retail (+5,3%). Situaţia a fost influenţată de creşterea salariului minim pe economie, nevoia companiilor de personal calificat, în contextul deficitului de personal, şi concurenţa foarte mare din anumite zone industriale.
Christoph Daum rămâne pe banca tehnică a naţionalei României până pe 8 octombrie, când se încheie campania ratată de calificare la Cupa Mondială de anul viitor, notează Gazeta Sporturilor. Au mai rămas, aşadar, 32 de zile. Tricolorii mai au de disputat meciurile cu Kazahstan şi Danemarca.