Adevărul observă că legile Justiţiei au scos, din nou, românii în stradă. Proteste ample au avut loc aseară, atât în Bucureşti, cât şi în mai multe oraşe din ţară, sub sloganul ‘Nu vrem să fim o naţiune de hoţi!’. Manifestaţii asemănătoare erau anunţate şi în diaspora, în oraşe precum Paris, Berlin, Roma sau Zürich. Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să dea până pe 9 noiembrie un aviz pe proiectul de modificare a legilor Justiţiei însuşit de Comisia parlamentară specială condusă de social-democratul Florin Iordache. Termenul a fost stabilit de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor. CSM a arătat însă că pentru acest aviz trebuie să consulte toţi magistraţii din ţară, în cadrul adunărilor generale din instanţe şi parchete. Proiectul prevede ca revocarea şefilor parchetelor să se facă de către Consiliul Superior al Magistraturii, care se poate sesiza din oficiu ori la propunerea ministrului Justiţiei. În legislaţia actuală, revocarea revenea şefului statului, la propunerea ministrului Justiţiei. O amputare a prerogativelor preşedintelui este prevăzută şi la procedura de numire a conducerii Curţii Supreme.
Potrivit Ziarului Financiar, luni se anunţă una dintre cele mai bizare zile ale guvernării din ultimii 25 de ani. Guvernul PSD va decide dacă este şi împotriva sindicatelor, şi a patronatelor cu revoluţia fiscală propusă. În ciuda criticilor, cabinetul condus de Mihai Tudose merge înainte cu toate măsurile fiscale anunţate în ultima perioadă.
Potrivit României Libere, Guvernul prelungeşte dezastrul din termoficare. Deşi se ştia că de la anul va fi interzisă subvenţionarea gigacaloriei la nivel naţional, primăriile nu au făcut nimic pentru a moderniza sistemele de încălzire. Executivul vrea acum să ceară o păsuire de la Bruxelles pentru subvenţii. Sute de milioane de lei se scurg anual numai din bugetul Primăriei Bucureşti pentru a subvenţiona căldura livrată unei părţi a populaţiei Capitalei.
Jurnalul Naţional scrie despre paznicul achizițiilor publice. Bogdan Puşcaş se află la conducerea Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice din timpul guvernării tehnocrate. El însuşi a beneficiat de mai multe contracte cu statul, toate prin încredinţare direct. O eroare stranie îi ascunde pe SEAP firma prin care a încasat banii publici.
Gazeta Sporturilor notează că jucătorii FCSB n-au mai făcut spectacol în victoria contra Concordiei, scor 2-1, dar şi aşa păstrează un punct în faţa CFR-ului. Clujenii au învins ieşenii de la Poli, cu 1-0, după o nouă partidă cu scandal în jurul arbitrajului.