Confidenţialitate

Prima pagină, 4 septembrie 2017

Potrivit României Libere, guvernarea PSD nu a adus nicio schimbare în fieful preşedintelui Liviu Dragnea. Telermanul este un pol al investiţiilor de stat, dar acestea nu atrag proiecte private şi nu contribuie la dezvoltarea judeţului. Potrivit datelor AJOFM, şomajul a rămas la peste 10% pe tot parcursul anului 2017, dublu faţă de media naţională. În ianuarie, era de 10,15%. În iulie, se menţinea la exact acelaşi nivel. În acest timp, la nivelul întregii ţări, rata omajului a scăzut de la 5,4%, în ianuarie, la 5,2%, în iulie. Doar în Vaslui situaţia este mai proastă.

Jurnalul Naţional observă că liberalii luptă cu greşelile trecutului. Interzicerea traseismului politic, introducerea votului electronic și alegerea primarilor în două tururi de scrutin se află printre priorităţile PNL în sesiunea de toamnă. Actualul sistem de alegere a edililor, votat de liberali umăr la umăr cu social-democraţi, a stat la baza dezastrului electoral din 2016, când PNL a pierdut categoric alegerile locale şi parlamentare.

Adevărul notează că vieţile pacienţilor au fost furate de şefii Casei de Sănătate. Milioane de euro din fondurile CNAS au fost deturnate pe numele unor pacienţi fictivi, în timp ce bolnavii care aveau cu adevărat nevoie de ajutor au fost lăsaţi să aştepte. Un grup infracţional organizat din care făceau parte şi şefii Casei Naţionale le-a interzis acestora accesul la instituţie. Procurorii anticorupţie susţin că Marian Burcea, preşedintele demis al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, şi Ovidiu Munteanu, şeful Casei de Asigurări a Municipiului Bucureşti, ar fi închis ochii la o fraudă de proporţii făcută pe seama bolnavilor aflaţi în faza terminală şi a celor imobilizaţi la pat. De aceea, cei doi, alături de alte 12 persoane, funcţionari, intermediari, dar şi reprezentanţi ai unor firme care au încasat ilegal milioane de euro, au ajuns în spatele gratiilor. Cu toţii sunt acuzaţi că au prejudiciat statul cu peste 10 milioane de euro. Procurorii spun că în mod asemănător s-au decontat fictiv şi medicamente. Paguba este uriaşă, de 7 milioane de euro în nici doi ani. Dar probleme în domeniu nu există de un an-doi, spune Radu Gănescu, preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice, ci de ani buni, iar bolnavii cronic şi-au exprimat de nenumărate ori nemulţumirile legate de lipsa serviciilor ori de refuzul dosarului de către autorităţile competente. Potrivit acestuia, cardul de sănătate şi dosarul electronic, în ciuda faptului că au fost costisitoare, nu sunt eficiente. Altfel, arată reprezentantul pacienţilor, furturile ar fi fost împiedicate.

Ziarul Financiar consemnează că numărul de angajaţi din retailul farmaceutic a crescut cu 4% anul trecut şi a depăşit pentru prima dată pragul de 40.000 de oameni, potrivit datelor oferite de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. În acelaşi timp, afacerile firmelor din acest sector au înregistrat un avans de 1 miliard lei, până la 16,6 miliarde de lei anul trecut. Piaţa farma este tot mai consolidată.

Gazeta Sporturilor aminteşte că, diseară, cu Muntenegru, România îşi joacă ultima şansă de calificare la Campionatul Mondial de Fotbal de anul viitor, dar rezultatul este vital şi pentru Europeanul din 2020. Accederea la turneul final continental va fi decisă şi de Liga Naţiunilor. Mai multe puncte în ultimele meciuri ale anului ar putea urca naţionala din grupa C în grupa B a competiţei înfiinţate de UEFA, una care creşte semnificativ şansele tricolorilor.