Adevărul observă că, deşi este epidemie de gripă în România, iar autorităţile le-au recomandat părinţilor să nu-şi ducă micuţii în aglomerări, aceştia fac exact invers. Mai exact, la locurile de joacă din centrele comerciale e plin de copii, pentru că aceştia au intrat deja în vacanţă. Problema, atrag atenţia specialiştii, este faptul că măsurile de protecţie lipsesc cu desăvârşire.
Potrivit României Libere, la nivel naţional, numărul persoanelor bolnave de cancer uterin depăşeşte 100.000, ţara noastră situându-se pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte mortalitatea din aceasta cauză. De asemenea, alarmant este faptul că acest tip de cancer este pe locul 2 ca incidenţă în topul bolilor oncologice de care suferă româncele, după cel de sân. La nivel global, anul trecut, peste 550.000 de femei au fost diagnosticate cu cancer de col uterin, iar peste 310.000 de femei şi-au pierdut viaţa din cauza acestei boli. Mai grav este ca multe dintre diagnostice sunt puse foarte târziu, când opţiunile de tratament sunt limitate.
Jurnalul Naţional scrie că, între tineri, a devenit o practică să își trimită fotografii în ipostaze intime. Atât fetele, cât și băieții le povestesc amicilor și, mai rău, le și arată ce au primit. În aceste condiții, cazurile de șantaj sexual sunt în creștere, spun anchetatorii. Polițiștii din Argeș vor merge la orele de dirigenție să le explice copiilor pericolele la care se expun.
Luna ianuarie a marcat cel mai tensionat început de an de după criză, remarcă Ziarul Financiar. Economia şi mediul de business au intrat prost în 2019, pe fondul tensiunilor dintre guvernul PSD, pe de o parte, şi băncile, BNR şi companiile mari, pe de altă parte. OUG 114 care a introdus taxe pe bănci, telecom, energie şi industria pariurilor a aruncat totul în aer. Creşterea cursului din ianuarie de 1,5% (2,16% a fost maximum), scăderea bursei cu 6%, anunţul marilor bănci de reducere a investiţiilor fac ca avansul economic de 5,5% pus de guvern pentru acest an, prin proiectul de buget, să pară o utopie.
Cariera de antrenor principal la FCSB s-a încheiat pentru Mihai Teja după un singur meci, notează Gazeta Sporturilor. Finanțatorul Gigi Becali a preluat frâiele și a anunțat ce jucători vor dispărea din primul “11”.