Adevărul consemnează că Liviu Dragnea atacă împrăştiat, prin omul său din fruntea Guvernului. Darius Vâlcov, oficial consilier al premierului Viorica Dăncilă, dar considerat şeful din umbră al executivului, a lansat o serie de acuzaţii dure, luând la rând atât politicieni români, cât şi oficiali europeni, fără să prezinte vreo dovadă care să-i probeze spusele. Potrivit lui, comisarul european Corina Creţu minte când acuză autorităţile de la Bucureşti de neimplicare în atragerea de fonduri comunitare.
România Liberă consemnează că avioanele F-16 apără ţara doar pe timp frumos. Cel mai spectaculos moment care fusese inclus în programul paradei militare de la București din data de 1 Decembrie nu a mai avut loc. La parada dedicată Zilei Naționale a României, care coincidea, în acest an, și cu Centenarul Marii Uniri, urmau să zboare patru avioane de luptă F-16 “Fighting Falcon”, care să survoleze Arcul de Triumf din București. Avioanele urmau să decoleze de la Baza Aeriană 86, cea de la Fetești (Borcea). Totuși, aeronavele F-16 destinate să ajungă la București nu s-au mai ridicat, sâmbătă, de la sol, întrucât pe pista aerodromului Fetești s-a depus gheață în noaptea de vineri spre sâmbătă.
Potrivit Jurnalului Naţional, cheia puşcăriilor se află în Parlament. Dinspre PSD vin tot mai multe semnale că o decizie privind graţierea şi amnistia va fi luată printr-o lege, şi nu prin ordonanţă de urgenţă, aşa cum s-a tot vehiculat în ultima săptămână. În prezent, Legea 546/2002 prevede că graţierea colectivă poate fi acordată doar de Parlament.
Potrivit Ziarului Financiar, eticheta “Made in Romania” vinde bine. Mărcile private cu iz românesc le aduc retailerilor străini vânzări de 200 de milioane de euro anual. În total, cinci dintre cei zece jucători din comerţul modern local au pariat pe mărci private româneşti, care aduc în prim-plan reţete uitate sau care reînvie gustul copilăriei
Superfete, titrează Gazeta Sporturilor. România s-a calificat în grupa principală a Campionatului European de handbal feminin. Luni seară, fetele antrenate de Ambros Martin le-au învins pe nemțoaice cu 29 la 24. Cristina Neagu a devenit cea mai bună marcatoare din istoria turneului continental.