Confidenţialitate

Prima pagină | 3 august 2018

Jurnalul Naţional observă că statul ia credite de la populație. Ministerul Finanţelor a decis să continue Programul Tezaur – ediţia Centenar – şi să lanseze, în această lună, o a doua emisiune de titluri de stat pentru populaţie după ce a adunat 786 de milioane de lei din prima emisiune. În paralel, tot în august, statul vrea să ia de la bănci 2,83 miliarde de lei, mai mult cu 130 de milioane de lei comparativ cu luna anterioară. Finanțele au împrumutat în prima jumătate a anului cu 5 miliarde de lei mai puțin decât şi-au propus, în contextul în care băncile și investitorii cer dobânzi din ce în ce mai mari

România Liberă analizează culisele discuțiilor dintre șeful statului și liberali. Președintele le-a cerut taberelor din PNL să înceteze disputele interne și să se concentreze pe alegerile europarlamentare și prezidențiale de anul viitor. Klaus Iohannis vrea să candideze pentru un nou mandat. În ultima perioadă, tensiunile din interiorul PNL au fost din ce în ce mai vizbile. La începutul săptămânii, liderul PNL, Ludovic Orban, a obținut acordul conducerii centrale a partidului pentru propunerea sa de modificare a statutului formațiunii, astfel încât liderii filialelor să poată fi demiși prin votul a jumătate plus unu dintre membrii Biroului Politic Naţional, și nu a două treimi, cum este în prezent. Printre cei care au susținut propunerea lui Orban s-au numărat prim-vicepreședinții Raluca Turcan și Ilie Bolojan, secretarul general Robert Sighiartău. Fostul co-președinte al formaţiunii, Vasile Blaga, a fost de acord cu modificarea statutului și i-a promis lui Orban susţinerea în continuare pentru funcţia de președinte. Printre cei care s-au opus modificării statutului s-au numărat Alina Gorghiu, Cristian Bușoi, Iulian Dumitrescu, Marian Petrache, Anca Boagiu, Gheorghe Falcă, Mugur Cozmanciuc, Cristian Olteanu, Gigel Știrbu sau Dan Motreanu. Pe baza noului statut, ar fi urmat să fie debarcați o serie de lideri de filiale. Printre cei vizaţi sunt liderul filialei PNL București – Cristian Bușoi, liderii organizaţiilor de sector PNL Ilfov – Marian Petrache și PNL Prahova – Iulian Dumitrescu. Liderii nemulțumiți au cerut un congres extraordinar, ei reproșându-i lui Orban faptul că partidul este izolat pe scena politică, și acesta ar fi unul dintre motivele eșecului moțiunii de cenzură. Pe de altă parte, lideri precum Iulian Dumitrescu i-au reproșat lui Orban faptul că a depus o plângere penală împotriva premierului Viorica Dăncilă fără a fi consultat partidul. „Domnul Iulian Dumitrescu a ieșit din muțenie exact când am lansat cel mai dur atac la adresa PSD“, a replicat Orban.

Ziarul Financiar consemnează că Apple a atins pentru prima dată, timp de cåteva minute, o valoare bursieră de un trilion de dolari. Acţiunile companiei americane au crescut pe Nasdaq cu 2,8%, tranzacţionåndu-se la 207,05 dolari per acţiune, ceea ce a transformat gigantul fondat de Steve Jobs şi de Steve Wozniak în cea mai mare companie din istoria burselor americane. În această cursă, Apple a concurat cu alte nume mari din sectorul hi-tech, anume Amazon şi Alphabet.

Olimpici, titrează Gazeta Sporturilor. Cu Olimpiu Moruţan într-o formă extraordinară, roş-albaştrii au jucat şi pentru spectatori aseară, în victoria contra NK Rudar Velenje, scor 4-0. În tur, meciul s-a încheiat 2-0. Joia viitoare, la Split, împotriva croaţilor de la Hajduk, elevii lui Nicolae Dică vor disputa prima manşă a turului 3 preliminar al Ligii Europa.