Confidenţialitate

Prima pagină | 29 ianuarie 2018

Adevărul observă că promisiunile electorale nerealizate ale PSD, mai ales pe partea economică, au început, una câte una, să dispară din noul program de guvernare, dar şi-au făcut facă loc obiective controversate pe zona de Justiţie. Cei 28 de membri ai cabinetului condus de Viorica Dăncilă aşteaptă votul de învestitură. Puterea face uitate obiective care ar fi trebuit deja îndeplinite până în prezent. Neimpozitarea salariilor în sistemul medical se amână pentru 2019.

„A treia oară-i cu noroc”, pare să-şi spună social-democraţii care dau luni votul echipei Dăncilă, notează Jurnalul Naţional. Executivul este pregătit, la fel şi agenda de lucru pentru următorii ani, modificată serios pe ici-pe colo, prin locurile esenţiale. Analizând programul de guvernare 3.0, România ar urma să ajungă a 13-a economie din Uniunea Europeană.

Execuţia bugetară pentru anul 2017 reflectă rezultatele unei politici care a susţinut, pe principiul “După noi, potopul!”, potrivit României Libere. Creşterea economică este bazată exclusiv pe consum, majorările de cheltuieli cu salarii şi pensii sunt nesustenabile, la care se adaugă creşterea taxelor şi scăderea investiţiilor. Guvernele Grindeanu şi Tudose au lăsat în urmă un buget împovărat de cheltuieli.

Ziarul Financiar consemnează că, propus să preia şefia Finanţelor, Eugen Teodorovici anunţă că se va consulta cu cei din Minister asupra oportunităţii aşa-numitei revoluţii fiscal, pe care a contestat-o. Transferul contribuţiilor de la angajator la angajat, implementarea TVA split, fişele de pontaj sau Formularul 600 sunt doar câteva dintre măsurile fiscale adoptate în ultima jumătate de an care au bulversat mediul de afaceri.

Gazeta Sporturilor scrie despre cele două săptămâni de glorie și infern ale Simonei Halep. Openul Australiei a fost încă un turneu de Mare Șlem la care românca a ajuns în finală, dar nu s-a putut impune. A dat totul, a luptat formidabil, trgădând de ea fizic și mental.