Confidenţialitate

Prima pagină, 29 februarie

Adevărul consemnează lovitura dată de Curtea Constituţională în temelia legii pensiilor speciale pentru aleşii locali. Cei care au optat pentru o carieră politică n-au statut special, deci nu trebuie neapărat să beneficieze de un cadou financiar din partea statului. Totuşi, CCR i-a lăsat o portiţă Parlamentului să ofere privilegii.

România Liberă observă că investiţiile publice sunt în scădere. Exista o presiune tot mai puternică din partea societăţii civile şi din partea justiţiei ca toate contractele publice sa fie cât mai corect încheiate şi derulate. „Băieţii deştepţi“ au ajuns la concluzia că nu mai este atât de „profitabil“ să lucrezi cu statul. Luna ianuarie s-a încheiat cu un excedent bugetar de 4,7 miliarde lei, în creştere cu 19% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Din Ziarul Financiar, aflăm că doi suceveni produc pahare şi vaze de 1 milion şi jumătate de euro, pe care le trimit la export în Statele Unite. Adriana Hîncu şi Vasile Turculeţ au deschis în 2009, anul în care economia locală a început să simtă puternic efectele crizei globale, o unitate de producţie la Suceava. Cei 150 de angajaţi prelucrează manual articole din sticlă pentru menaj.

Gazeta Sporturilor notează că Astra este lideră în play-off. Antrenorul Marius Şumudică a oferit aseară un moment penibil. Atins în braţ de o brichetă, tehnicianul a simulat că a fost lovit în cap.