Confidenţialitate

Prima pagină | 28 iunie 2018

Rămânem cu Viorica Dăncilă, titrează Adevărul. Guvernul a supravieţuit moţiunii de cenzură, după ce Liviu Dragnea le-a interzis parlamentarilor PSD să voteze, de frica unor trădări. Puterea a venit şi cu o surpriză: a băgat presa în ţarc şi a pus pumnul în gura Opoziţiei. Recent condamnat la 3 ani şi jumătate de închisoare cu executare, social-democratul Liviu Dragnea, preşedinte al Camerei Deputaţilor, nu a condus şedinţa de plen, ci a preferat să urmărească moţiunea din biroul său parlamentar. Cel care i-a ţinut locul a fost deputatul PSD Gabriel Vlase, propus de şeful statului pentru conducerea Serviciului de Informaţii Externe. Doar 166 de voturi a strâns Opoziţia împotriva Vioricăi Dăncilă, deşi avea nevoie de 233. Uniunea Democrată a Maghiarilor, care sprijină PSD în Parlament fără să fie la guvernare, nu a votat moţiunea de cenzură, deşi face parte din aceeaşi familie politică populară europeană cu liberalii.

Jurnalul Naţional observă dezmățul bugetar. Primarii au cheltuit 69% din taxe pe cumpărături. Edilii şi-au triplat salariile și au dublat cota de cheltuieli pentru achiziții. Doar investițiile au avut de suferit. Ca în fiecare an, urmează verificări ale Curții de Conturi. Din experiența trecutului, se vor descoperi multe ilegalități.

Potrivit României Libere, 8 din 10 angajatori întâmpina dificultăţi în ocuparea posturilor vacante, arată un studiu ManpowerGroup. Industria ospitalității (HORECA), de exemplu, spune că are nevoie de 50.000 de angajaţi, pe care nu-i găseşte în ţară. Românii lucrează pe bani mai mulţi cu precădere în alte state ale Uniunii Europene, aşa că unii întreprinzători sunt obligaţi să aducă forţă de muncă din Asia.

Ziarul Financiar scrie că, sub ameninţarea unui război comercial mondial şi cu o nouă criză la orizont, liderii Uniunii Europeană se întâlnesc la Bruxelles pentru a ajunge la un compromis în privinţa reformelor spaţiului comunitar, a problemelor economice şi a migranţilor. Sărăcia a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii 12 ani în Italia, o ţară cu o economie în stagnare şi rezistentă la reforme şi care acceptă o mare parte din refugiaţii care intră în Europa. De aceea, nu trebuie să mire pe nimeni că guvernul de la Roma a ajuns să fie compus din partide populiste.

Panzero, titrează Gazeta Sporturilor. Germania a căzut victimă blestemului care se abate asupra  campioanelor mondiale en titre. Învinşi de sud-coreeni cu 2-0, nemţii părăsesc pentru prima dată în istorie un campionat de fotbal dinfaza grupelor.