Confidenţialitate

Prima pagină | 27 martie 2018

Adevărul notează că puţinii pacienţi care au avut şansa unui transplant de plămâni la Viena se confruntă cu numeroase probleme atunci când au nevoie de asistenţă medicală de urgenţă în ţară. Transplantaţi în străinătate, aceștia ajung în situaţia de a deveni victime ale sistemului medical românesc, incapabil să le pună la dispoziţie specialiştii necesari şi aparatura care să îi ţină în viaţă. Birocraţia este un alt motiv pentru care pacienţii cu transplant de plămâni ajung cu multă dificultate la clinica AKH Viena, unde ar trebui să li se facă monitorizarea post-transplant şi controalele medicale. În timpul aşteptării, tânărul gorjean Adrian Lupu a murit săptămâna trecută.

Potrivit României Libere, bunătăţile de Paşti vin tot din import şi în acest an. Supermarket-urile au scos deja la vânzare miei, însă mare parte din cantităţile aflate în galantare provin din străinătate, în special din Ungaria. Paştile se sărbătoresc devreme, iar primăvara a fost rece şi capricioasă, ceea ce nu a ajutat la dezvoltarea mieilor. Vremea rea a afectat şi activitatea din sere şi solarii, astfel că legumele vor fi asigurate din importuri.

Jurnalul Naţional observă că politicienii cu “sânge albastru sunt pe cale de dispariţie. Perioada de glorie a baronilor locali, începută în urmă cu 18 ani, odată cu guvernarea lui Adrian Năstase, stă să apună. De la un an la altul, tot mai puţini sunt liderii care mai exercită o putere atât de mare în judeţele pe care le păstoresc și pe o durată atât de lungă încât să poată pretinde cu îndreptăţire titlul de “baron”. Marian Oprișan, Gheorghe Falcă sau Mircea Hava sunt printre puținii care au “supraviețuit” epurării DNA sau presiunilor de la Centru.

Ziarul Financiar consemnează că grupul austriac Schweighofer, unul dintre cei mai mari jucători din industria lemnului, vinde cele 15.000 de hectare de păduri pe care le deţine în România. Cumpărător este compania suedeză GreenGold Asset Management AB/KB, într-o tranzacţie estimată de ZF la 90 milioane de euro, anunţată de austrieci ca o “schimbare de strategie”. Grupului Schweighofer i-a fost retras certificatul FSC, care atesta bunele practici în exploatarea lemnului. Ulterior mai mult companii de bricolaj au renunţat să mai colaboreze cu austriecii.

Eroi de Euro, titrează Gazeta Sporturilor. Naţionala de tineret se poate califica la turneul continental dacă obţine o remiză, în această seară, în confruntarea cu Ucraina. Meciul va începe la ora 19.00. Campionatul European va fi găzduit, în iulie, de Finlanda.