România Liberă observă un război total între Putere şi Opoziţie. Moţiunea de cenzură iniţiată de PNL este sprijinită de USR şi PMP. Cele trei partide au 151 de parlamentari, dar pentru aprobarea moţiunii, care va fi supusă votului astăzi, ar fi necesare 233 de voturi. PNL a negociat cu UDMR, dar Liviu Dragnea a promis Uniunii drepturi suplimentare pentru minoritatea maghiară. Partidele care formeaza Guvernul, PSD şi ALDE, au împreună 248 de voturi. Liderii PSD le-au cerut parlamentarilor social-democraţi să fie prezenţi în sală, dar să nu participe la vot. Lupta politică depăşeşte, însă, limitele obişnuite ale unei moţiuni de cenzură. Atât Opoziţia, cât şi Puterea au anunţat, pentru astăzi, manifestaţii în faţa Parlamentului. PSD a interzis USR să mai aibă invitaţi în interiorul Legislativului.
Adevărul consemnează plecarea lui Cătălin Ioniţă de la conducerea Poliţiei, invocând motive personale. Înlocuitor este chestorul Ioan Buda, un personaj oarecum controversat, care în trecut a ocupat fotoliul de şef al Poliţiei de Frontieră . Anul trecut, la o petrecere, în faţa lui Ioan Buda a îngenuncheat nimeni altul decât Aurelian Miu, şeful Corpului de Control din Poliţia de Frontieră. Imaginile au ajuns virale pe internet.
Jurnalul Național scrie despre condamnarea Alinei Bica, fostă șefă a Direcției Antimafia, la 4 ani de închisoare cu executare, fiind găsită vinovată de favorizarea afaceristului Ovidiu Tender în dosarul Romgaz – Interagro, instrumentat de DIICOT. Fostul ministru Adriean Videanu a fost achitat pentru acuzația de complicitate de abuz în serviciu. Aceeași Alina Bica a fost achitată în dosarul în care era acuzată că a intervenit pentru clasarea unei cauze care îl viza pe afaceristul Horia Simu, condamnat la 4 ani de detenție pentru cumpărare de influență.
Ziarul Financiar observă că piaţa auto este cu acceleraţia la maxim. Vânzările de maşini noi au urcat cu 35% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Ford la Craiova a ajuns deja la aproape 60.000 de maşini asamblate de la începutul anului.
Renaşterea, titrează Gazeta Sporturilor. Argentina a fost ieri, timp de 49 de minute, în afara Mondialului, până la golul lui Leo Messi şi după ce Javier Mascherano a dăruit un penalty. Arbitrajul video, care le-a refuzat africanilor un alt 11 metri, şi Marcos Rojo au salvat “pumele”.