Jurnalul Național consemnează că premierul Viorica Dăncilă a anunțat că va vota la referendumul convocat de preşedintele Klaus Iohannis, în condițiile în care alianța de la guvernare cere boicotarea “diversiunii de la Cotroceni”. Este ultima dintr-o serie de acțiuni prin care șefa Guvernului intră în contradicţie cu linia partidului, cea mai importantă fiind legată de înlocuirea unor miniștri.
O româncă se luptă cu legile anti-avort din Statele Unite, scrie Adevărul. Profesoară de Istorie la Universitatea Indiana, Maria Bucur explică într-un articol publicat în presa internaţională că interzicerea întreruperilor de riscă să transforme societatea americană după modelul României comuniste. Fără menajamente, românca amintește cum controalele ginecologice lunare au naționalizat uterele femeilor şi avertizează că interzicerea avortului nu va conduce la întărirea familiilor şi la promovarea căsătoriilor, aşa cum promit susţinătorii acestei măsuri. Din contră, după modelul României comuniste, unde Ceauşescu a interzis prin lege avortul, efectele cele mai probabile vor fi o creştere rapidă a numărului de decese la naştere, o explozie de copii nedoriţi şi orfani şi o „recesiune sexuală“ în contextul în care tot mai multe femei vor refuza pur şi simplu momentele de intimitate cu soţii lor, scrie profesoara în articolul publicat pe platforma Project Syndicate.
Citând date statistice, Ziarul Financiar consemnează că România a înregistrat un spor natural pozitiv (diferența dintre numărul născuților-vii și numărul persoanelor decedate) în doar 5 din cele 41 de județe în 2017, arată datele Statisticii: Ilfov (unde numărul nou-născuților a fost mai mare cu 956 de persoane față de cel al persoanelor decedate), Iași (cu un spor natural de 833 de persoane), Suceava (315 persoane), Sibiu (133 de persoane) și Brașov (106 de persoane). În restul celor 36 de județe din România, precum și în municipiul București, sporul natural a fost negativ în 2017, mai arată datele INS. Spre comparație, în anul 1990, în 37 dintre cele 41 de județe sporul natural era pozitiv, iar în 4 județe există deficit natural.
Potrivit Gazetei Sporturilor, Edward Iordănescu solicită o clauză în ipoteticul contract cu FCSB, prin care să primească un milion de euro în cazul în care este dat afară. În vârstă de 40 de ani, antrenorul l-a avertizat, totodată, pe finanțatorul Gigi Becali că nu folosi în teren jucători în care nu crede.