Dan Condrea, mort! titrează Gazeta Sporturilor, publicaţia care a dezvăluit practica diluării dezinfectanţilor. Statul român este dator să lămurească până la capăt moartea patronului, ale cărui secrete sunt rănile noastre, cât şi enorma corupţie din jurul firmei Hexi Pharma.
Din Adevărul, aflăm că un comisar-şef de la Anticorupţie este prins într-o afacere cu cocaină. Pitcovici Petru Daniel a fost, serile trecute, protagonist al unei scene parcă desprinse din filme, când a fost pus la pământ de mascaţi în incinta unui restaurant din Bucureşti, care îl filau. Comisarul-şef a fost arestat preventiv.
Potrivit României Libere, la 6 luni de la preluarea guvernării, premierul Dacian Cioloş doreşte să facă noi modificări în structura Guvernului, dar câţiva miniştri vizaţi beneficiază de sprijinul PSD. Potrivit unor surse parlamentare, unul dintre cei vizaţi de remaniere ar fi ministrul Educaţiei. PSD nu ar dori înlocuirea lui Adrian Curaj, deoarece nu le-ar conveni o accelerare a procesului de verifi care a tezelor de doctorat. La rândul său, ministrul de Interne, Petre Tobă, un personaj cu puternice conexiuni în zona PSD, este acuzat de fraudă academică.
Jurnalul Naţional dezvăluie că afaceristul Horia Simu, aflat în topul sumelor încasate în mod infracţional de la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, îşi pune afacerile la adăpost. Printre companiile pe care a pus mâna se numără și o societate care exploatează o importantă carieră de piatră din Dobrogea, care livrează material pentru CFR. După ce problemele sale penale s-au înmulţit, afaceristul a plasat activele societăţii către alte persoane fizice şi juridice. Apoi compania mamă a fost băgată în insolvenţă.
Statul român a pierdut un miliard de euro din participaţiile la Nuclearelectrica şi Romgaz, potrivit Ziarului Financiar. Investitorii amendează lipsa unor strategii îndrăzneţe de expansiune. Preţul acţiunilor a scăzut într-un an cu peste 33%. Nuclearelectrica şi Romgaz au împreună cash şi depozite bancare de un miliard de euro.