Confidenţialitate

Prima pagină, 22 martie 2016

Adevărul continuă campania prin care şi-a propus să prezinte cele mai cunoscute tipologii de primar din România ultimilor 25 de ani. Astăzi – Alexandru Stoica, edilul oraşului Slobozia. Într-o perioadă în care teama de incendii a cuprins întreaga Românie, social-democratul a fost condamnat la închisoare pentru că a dat autorizaţie unei benzinării care n-avea avizul ISU.

România Liberă scrie că partidele își stabilesc, în aceasta perioadă, candidaţii pentru alegerile locale din 5 iunie. În unele cazuri, bătălia este deschisă după ce primarii care au câştigat mai multe mandate au fost scoşi din joc de DNA. La Iaşi, PSD l-a aruncat în cursă pe primarul interimar Mihai Chirica. PNL l-a desemnat pentru Primăria Cluj-Napoca pe Emil Boc, care va candida pentru al patrulea mandat. Actualul edil al Timişoarei, Nicolae Robu, vrea, la rândul sau, să-şi păstreze func­ţia pentru încă 4 ani.

Jurnalul Naţional notează că tinerii care trăiesc şi astăzi cu impresia că pot fi considerați profesionişti într-un domeniu doar pentru că au făcut studii vor avea surprize neplăcute la angajare, când specialiştii în resurse umane le vor respinge CV-urile. Lipsa de activitate profesională nu poate fi suplinită printr-o colecție de diplome, nici măcar dacă acestea sunt de masterat sau doctorat. Workshop-urile pot creşte şansele unui absolvent în fața angajatorului.

Ziarul Financiar observă că experimentul Tarom, prima companie cu management privat, a eșuat. Anunțată ca soluție-minune pentru societățile de stat, aducerea de manageri din exterior nu a însemnat decât majorarea salariilor pentru directori până la zeci de mii de euro pe lună. Rezultatele se lasă așteptate.

Ereticii lui Nea Puiu, titrează Gazeta Sporturilor. Constantin Budescu – jucătorul campionatului trecut – şi Denis Alibec – golgheterul actualei lidere – nu au fost selecționați pentru națională și au șanse mici să meargă la Campionatul European.