Adevărul scrie că noul dosar deschis de procurorii anticorupţie pe numele Elenei Udrea devoalează modul în care demnitarii, în pofida interdicţiilor legale, continuă să facă afaceri prin interpuşi. Fosta şefă de la Turism este acuzată că a primit 3,8 milioane de dolari şi pachetul majoritar de acţiuni de la cotidianul „Evenimentul zilei“ de la unul dintre băieţii deştepţi din energie, Bogdan Buzăianu. În schimb, Elena Udrea trebuia să-i asigure afaceristului continuarea relaţiilor privilegiate cu societatea de stat Hidroelectrica.
Evenimentul zilei scrie că informaţiile pe surse dezvăluite de restul presei sunt un atac la adresa publicaţiei. Acţionarul majoritar al EVZ, Dan Andronic, susţine că a oferit explicaţii în faţa procurorilor DNA şi a predat toate documentele solictate de procurori.
România liberă notează că DNA solicită reţinerea Elenei Udrea şi pentru savârşirea altor fapte penale, legate de modul de înstrăinare a unei vile din Complexul „Carmen Silva“. Unitatea de la Eforie Sud se afla în portofoliul ministerului pe care deputatul l-a condus.
Sănătătatea blochează Fiscul, potrivit Jurnalului naţional. Imediat după Revelion, toate persoanele fizice fără venituri vor trebui să se îmbulzească la ghişee pentru a depune declaraţiile pentru contribuţiile la asigurările sociale de sănătate. Termenul limită este 15 ianuarie. Cei care nu se încadrează riscă o amendă cuprinsă între 500 şi 1.000 de lei.
Ziarul Financiar observă că aproape 3,7 milioane de romåni apar în statisticile resurselor de muncă la rubrica „alte categorii“. Aceştia nu sunt nici salariaţi, nici şomeri şi nici elevi sau studenţi. Sunt incluşi în categoria persoanelor ocupate şi cei care lucrează în agricultură, adică cei care au un pogon de pămånt în familie. Mulţi sunt, de fapt, şomeri pe termen lung, consideră profesorul Marian Preda, decanul Facultăţii de Sociologie din Bucureşti.
Panică majoră printre pariori, titrează Gazeta sporturilor. Peste 50.000 dintre aceştia, clienţi ai agenţiei Bet365, vor primi amenzi. Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc a declanşat o operaţiune fără precedent.