Adevărul dezbate cu specialişti cazul invidului care a atacat cu sălbăticie o tânără într-o scară de bloc din Alba Iulia, pentru a-i fura acesteia portofelul şi telefonul mobil. Agresorul este recidivist şi fusese eliberat condiţionat în baza recursului compensatoriu. Criminologul Dan Antonescu atrage atenţia că dacă va beneficia de clemenţa judecătorilor, bărbatul va ajunge din nou pe străzi, în căutarea unei noi victime.
Potrivit României Libere, facturile la electricitate nu vor creşte de la 1 ianuarie. Anunţul lui Claudiu Dumbrăveanu, director al Direcţiei Generale Piaţă de Energie și Preţuri din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, pare oarecum surprinzător în contextul în care toate previziunile indicau o nouă scumpire, în scurt timp, pe fondul creșterii substanțiale a prețului energiei pe piețele angro. Totuşi, în primăvară, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, anunța că o investigație a instituției a scos la iveală faptul că prețurile au fost umflate artificial în ultimii ani de către companiile furnizoare, care s-au înțeles între ele pentru a truca licitațiile pentru contoarele de măsurare a energiei electrice.
Jurnalul Naţional scrie că două din trei locuinţe folosesc lemnul de foc pentru încălzire, după cum arată datele ultimului recensământ al populaţiei. În majoritatea cazurilor, locatarii sunt oameni nevoiași, care vor băga în sobe cel puțin 1.500 de lei, iarna aceasta. Faţă de anul 2011, lemnul de foc și-a triplat preţul, potrivit Fordaq – platformă online de comercializare a lemnului.
Lipsa de supervizare poate duce la fraudă, remarcă Ziarul Financiar, care comentează căderea preşedintelui Nissan. Autorităţile japoneze l-au arestat pe Carlos Ghosn, iar grupul auto intenţionează să-l demită din poziţia de CEO în urma neregulilor descoperite, între care subestimarea cu 44 milioane de dolari a pachetelor de plăţi primite, dar şi faptul că şi-a renovat casele pe banii companiei japoneze. Franţa a cerut între timp instituirea unei conduceri interimare la Renault, constructor aflat în alianţă cu Nissan.
Victorie degeaba, titlul mare de pe prima pagină a Gazetei Sporturilor. Câştigarea meciului cu Muntenegru nu ajută cu nimic naţionala de fotbal, după ce Serbia s-a distrat cu Lituania, scor 4 la 1, şi a câştigat grupa. Tricolorii au terminat pe 4 în clasamentul locurilor secunde şi vom fi în urna a 4-a a preliminariilor pentru Euro 2020, a căror tragere la sorţi este programată în a doua zi de decembrie.