Adevărul notează că ziua proletarilor a ajuns ziua cocalarilor. Litoralul Mării Negre a ţinut capul de afiş în minivacanţa de 1 Mai, fiind prin tradiţie locul unde lumea vine să se distreze în exces. Extremele au fost atinse, prin opulenţă, gesturi teribiliste sau extravaganţă. Incidentul cel mai grav s-a petrecut sâmbătă, 28 aprilie, ora 15.11, la Mamaia. Nordul staţiunii a fost la un pas de dezastru la aterizarea unui elicopter care a adus invitaţi VIP la inaugurarea clubului Nuba.
Convieţuirile dintre preşedinte şi şeful Guvernului nu au fost comode nici în trecut, aminteşte Jurnalul Naţional. Istoria certurilor dintre Palate ne arată că acestea au fost frecvente în mai toate mandatele. Emil Constantinescu l-a demis pe premierul Radu Vasile în 1999 printr-o decizie discutabilă, iar Ion Iliescu a răbufnit o dată în public împotriva “capitalismului de cumetrie” consolidat în perioada lui Adrian Năstase, astfel că acesta din urmă a avut grijă ca la revizuirea Constituţiei din 2003 să se prevadă expres că “preşedintele nu îl poate demite pe primul-ministru”.
Adio producţii record la hectar! titrează România Liberă. Fermierii au primit o lovitură grea. Comisia Europeană a decis, cu vot majoritar, să interzică utilizarea pesticidelor neonicotinoide începând de anul viitor. Cele mai importante trei substanţe active folosite pentru combaterea insectelor au fost trecute pe lista neagră, după noi studii ştiinţifice realizate de Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor. Cercetările au arătat că aceste pesticide sunt responsabile de moartea în masă a albinelor şi a altor insecte polenizatoare. Doar patru state, între care şi România, au votat împotriva deciziei CE. Fermierii vor fi obligaţi, din 2019, sa investească în pesticide mai ecologice şi mai scumpe, care vor necesita aplicări repetate. Costurile de producţie vor fi mai mari, ceea ce va duce la scumpirea cerealelor.
Apetitul europenilor pentru SUV-uri duce producţia de maşini din România la un nivel record în primul trimestru, observă Ziarul Financiar. România a produs, de la începutul anului, aproape 122.000 de maşini, cu 23% mai mult decât în perioada similar din 2017, potrivit datelor Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) şi Asociaţiei Producătorilor. Cel mai important automobil produs este SUV-ul Duster, care a ajuns la o cotă de peste 63% din producţia uzinei Dacia de la Mioveni, cea mai mare cotă înregistrată până în prezent, aferentă unui volum de peste 53.900 de unităţi.
Se sfâşie, titlul mare de pe prima pagină a Gazetei Sporturilor. Din buni prieteni, Florin Bratu şi Ionel Dănciulescu au ajuns să nu se mai suporte. Antrenorul “câinilor” are impresia că directorul general îi subminează autoritatea în club.