Adevărul scrie despre răzbunarea premierului. Viorica Dăncilă a cerut Secretariatului General al Guvernului un raport cu privire la modul în care serviciul Protocol a organizat întrevederea pe care ar fi trebuit să o aibă luni cu preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, dar pe care a ratat-o. Dăncilă a cerut şi Ministerului Transporturilor un raport cu privire la informaţiile pe care Aeroportul Băneasa le avea în legătură cu programul de zbor al aeronavei cu care Juncker a ajuns în România. Imediat, ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a trimis Corpul de control la Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), care administrează aeroportul din Băneasa. De asemenea, Dăncilă vrea inclusiv o analiză riguroasă asupra modului în care a acţionat Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP) la acest eveniment. Executivul arată că „instituţiile statului au obligaţia şi responsabilitatea să se coordoneze în organizarea întâlnirilor la nivel înalt, iar astfel de incidente sunt nepermise şi sunt de natură să afecteze imaginea României“.
România Liberă scrie că Guvernul a aprobat nota de fundamentare pentru modernizarea sistemului de urgență 112, care a rămas, din punct de vedere tehnic, la nivelul anului 2005. Executivul vrea ca, în următorii 3 ani, să fie recuperat un decalaj tehnologic de 14 ani. Componentele de bază ale sistemului 112 sunt afectat de uzură fizică, în urma funcționării lor neîntrerupte, dar și de uzură morală, generată de evoluția extrem de rapidă a domeniului IT, pe plan mondial.
Sub titlul “Jaf”, Jurnalul Naţional dezvăluie că funcționarii români au făcut cadouri de 14 miliarde. Potrivit unui raport al Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, un contract din 4 nu trece prin licitație.
Potrivit Ziarului Financiar, lipsa unei infrastructuri eficiente, care să faciliteze accesul angajaţilor către clădirile de birouri, este principala problemă cu care se confruntă dezvoltatorii imobiliari din Bucureşti. Un minus care afectează şi proiectele rezidenţiale. Dezvoltatorii sunt pesimişti şi nu cred că lucrurile se vor schimba în următorul deceniu.
La bulgari se poate, observă Gazeta Sporturilor. Vecinii de la sud de Dunăre auu organizat 3 Mondiale în ultima săptămână, de canotaj, volei şi gimnastică ritmică, toate sporturi olimpice. În România, ultima competiţie dedicată seniorilor a fost în 1967.