Adevărul scrie despre misterul unui Picasso, descoperit în Munţii Măcinului. O scriitoare româncă stabilită în Olanda susţine că a reuşit să găsească, la rădăcina unui copac din comuna tulceană Greci, unul dintre tablourile furate în 2012 la Rotterdam, în ceea ce a fost numit atunci “Jaful Secolului”. Mira Feticu a relatat că a primit la biroul său din Haga o scrisoare în română, anonimă, care indica locul unde era ascunsă lucrarea “Cap de Arlechin“, atribuită lui Pablo Picasso.
Potrivit Jurnalului Naţional, dacă este vreo strategie al cărei eşec să fi influenţat cel mai mult evoluţia României din ultimii 30 de ani, atunci vorbim, fără îndoială, despre cea în Educaţie. Toate celelalte strategii economice şi sociale sunt afectate de nivelul scăzut al calităţii în învăţământ, iar lucrurile sunt departe de a-şi găsi o rezolvare. 28 de miniștri au modificat de 60 de ori Legea Educației, fără niciun efect pozitiv. Încă avem printre cele mai mari rate ale abandonului şcolar din Uniunea Europeană și 42% dintre elevi – analfabeţi funcţional.
Ziarul Financiar observă presiunea pusă pe Fisc pentru încadrarea în ţinta de venituri şi de deficit. Ministerul Finanţelor cere ANAF să strângă mai mulţi bani la buget. Guvernul susţine că se va încadra în deficitul bugetar de 3% din Produsul Intern Brut, deşi analiştii sunt sceptici.
România Liberă observă că tot mai mulți francezi s-au săturat de activismul ecologist transformat în politică de stat. Peste 280.000 de manifestanți, nemulțumiți de creșterea prețului combustibililor cauzată de taxele impuse de Guvern, au blocat numeroase autostrăzi și drumuri naționale. La Paris, manifestația a degenerat în fața Palatului Élysée și demonstranții au cerut demisia președintelui Emmanuel Macron. Poliția a răspuns cu gaze lacrimogene.
Gazeta Sporturilor atrage atenția că doar cu un egal cu Muntenegru, mâine, nu vom prinde urna a 3-a la tragerea la sorți pentru preliminariilor Euro 2020 și scad șansele tricolorilor de a mai prinde un loc în play-off-ul de Liga Națiunilor. Fotbalul și mai ales sistemul UEFA de calificare nu sunt însă doar matematică, iar o eventuală strategie bazată doar pe remiză în ultimul meci poate deveni falimentară.