Confidenţialitate

Prima pagină, 19 aprilie 2016

O barieră pe calea ferată provoacă nervi transportatorilor, potrivit Ziarului Financiar. Zeci de camioane cu marfă şi autoturisme pierd zilnic cel puţin o oră la Drajna, punct ce leagă Capitala de Moldova şi sud-estul ţării. Adrian Mihai, patronul unei firme de curierat, spune că este necesar un pasaj pentru fluidizarea traficului.

Potrivit Adevărul, mai mulţi preoţi din ţară au anunţat că s-au decis sau că intenţionează să candideze pentru un post de consilier local, judeţean sau chiar de primar, fie ca independenţi, fie din partea unor partide politice. Sinodul a anunţat recent că interzice implicarea feţelor bisericeşti în politică, permiţând un singur lucru: preoţii pot candida pentru un fotoliu în Consiliul Local sau Judeţean, doar ca independenţi şi doar după ce au binecuvântarea superiorilor din Biserică. În ţară, însă, lucrurile sunt departe de ce vor şefii BOR: unii preoţi s-au autosuspendat deja şi s-au înscris în diverse partide, aruncându-se în cursă. Alţii, implicaţi în scandaluri sonore, precum sex cu minori, nu se feresc nici ei de bătălia electorală.

Sub titlul “Cod roşu de sărăcie”, Jurnalul Naţional scrie că, la nivel național, 250.000 de copii se culcă în fiecare seară flămânzi. Jumătate dintre români sunt ameninţaţi de sărăcie, un fenomen care este rareori o alegere.

România Liberă scrie că o excursie “la negru” în regiunea Cernobîl costă 300 de dolari. De un deceniu se organizează circuite turistice în localitatea ucraineană unde – în urmă cu 30 de ani – se producea dezastrul nuclear. Experţii spun că amatorii de asemenea călătorii pe perioade scurte, de câteva zile, nu se expun vreunui risc.

Creatorul este şocat, titrează Gazeta Sporturilor. Antrenorul Bela Karoly, care a construit fabrica de medalii, acordă un interviu în cel mai negru ceas al gimnasticii româneşti.