Clujenii de la CFR au câştigat a 4-a Cupă a României din istoria clubului, notează Gazeta Sporturilor. Dinamo a condus cu 2-0, dar spaniolul Juan Carlos Ruiz a redus din diferenţă şi a marcat penaly-ul decisiv.
Adevărul observă că Relu Fenechiu, fost ministru al Transporturilor, ar putea ieşi mai repede din închisoare. Judecătoria Vaslui i-a admis plângerea referitoare la munca intelectuală prestată în detenţie, obligând Penitenciarul Vaslui să îi analizeze lucrarea ştiinţifică neluată în calcul de comisia de eliberări condiţionate. Victoria obţinută de protagonistul celebrului dosar “Transformatorul” este surprinzătoare, având în vedere că dispoziţiile legii pentru deţinuţii scriitori au fost suspendate prin ordonanţă de urgenţă.
Avocatul Gheorghe Piperea spune, pentru România Liberă, că impozitul pe o tranzacţie de dare în plată nu trebuie calculat nici la valoarea bunului, nici la valoarea datoriei, deoarece nu există o reglementare în această situaţie. Potrivit lui, nu există un venit atunci când dai în plată un imobil pentru a se obţine o ştergere de datorie. Notarii au refuzat să încheie primele notificări ale împrumutaţilor către bănci pe motiv ca nu ştiu cum se calculează impozitul.
Jurnalul Naţional atrage atenţă că peste 1.500 de arbori, dintre care cei mai mulți stejari seculari, au fost furați de curând din pădurea Snagov. Este cel mai mare dezastru ecologic petrecut, în ultimii ani, la marginea Capitalei. Aerul a cel puțin două milioane de locuitori depinde de pădurea de 1.200 de hectare hăcuită de infractori. Luni în șir, jaful ar fi fost ascuns chiar de cei puși să păzească.
Citând date ale Oficiului European de Statistică, Ziarul Financiar scrie că România are cel mai mare grad de inegalitate din Uniunea Europeană în privinţa veniturilor din muncă. Cei mai bine plătiţi angajaţi câştigă de 7 ori mai mult decât cei care au cele mai mici lefuri. La nivel comunitar, diferenţa este de 5 ori.