Începe o săptămână de foc în Parlament, anunţă Adevărul. Mai multe iniţiative legislative din pachetul de legi pe Justiţie aşteaptă votul final al senatorilor, în ciuda criticilor. Potrivit noii variante a statutului procurorilor şi judecătorilor, un magistrat nu va mai fi suspendat din funcţie automat atunci când este trimis în judecată, decizia în acest sens fiind luată doar prin votul CSM. Practic, judecătorii penali ar putea împărţi dreptatea pentru alţii. De asemenea, pe viitor, o persoană găsită incompatibilă şi destituită nu va mai primi interdicţie de trei ani pentru a ocupa orice funcţie publică, ci va putea opta pentru oricare alta decât cea în care s-a aflat.
Potrivit României Libere, într-un moment în care anumite organizaţii din magistratură încearcă să atragă judecătorii şi procurorii într-o grevă cu un pronunţat caracter politic, asociaţia pentru apărarea drepturilor omului APADOR-CH face un apel la calm. “Legislaţia penală nu trebuie sa creeze nici posibilitatea sau aparenţa încurajării unor abuzuri de putere din partea anchetatorilor, dar nici posibilitatea împiedicării sau zădărnicirii activităţii de descoperire şi combatere a infracţiunilor”, se arată într-un mesaj al organizaţiei postat pe pagina de internet a APADOR. Cu privire la incriminarea propusă prin modificarea art.4, APADOR-CH atrage atenţia că o interdicţie absolută de a comunica orice informaţie privind o cauză penală este în mod vadit excesivă şi denotă lipsă de realism.
Jurnalul Naţional observă că partidul lui Dacian Cioloş este plin de slujbaşi la stat. Cei pe care se bazează fostul premier tehnocrat pentru viitoarea sa formațiune politică au deținut sau dețin funcții importante prin aparatul guvernamental foarte bine plătite. Unii au ajuns și în consilii de administrație ale unor companii de stat. Există chiar un membru care, în prezent este consilier la Cancelaria Prezidențială.
Ziarul Financiar scrie că cel mai bine plătiţi salariaţi din România au salarii de 7 ori mai mari decât cei plătiţi cel mai prost. Coeficientul de inegalitate a fost calculate în baza datelor din 2016. Decalajul este mai redus faţă de nivelul de 8,3 din 2015. La atenuare au contribuit creşterea salariului minim şi majorările de lefuri din sectorul bugetar şi din cel privat.
Gazeta Sporturilor consemnează că FCSB încheie anul la doar două puncte în spatelele liderul CFR Cluj. Steliştii au învins echipa lui Gheorghe Hagi cu mult noroc, într-un meci în care au jucat 46 de minute cu un om în minus şi în care raportul şuturilor la poartă a fost de 7-19.