Suntem vicecampioni la cumpărături, observă Jurnalul Național. Magazinele din România absorb tot mai mulţi bani: volumul vânzărilor din retail a fost cu 9,3% mai mare în martie comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, potrivit datelor Eurostat. După acest criteriu, ne clasăm pe locul secund în Uniunea Europeană, în urma Irlandei, care a raportat un avans de 10,8%. În acelaşi timp, unele ţări membre au avut chiar scăderi, printre acestea aflându-se Austria (-1%) sau Belgia (-0,9%).
Adevărul scrie despre spaimele românilor atunci când își caută un job. Potrivit cercetării, în topul temerilor sune contracandidații care au “pile”, 22 la sută din respondenţi considerând acest lucru. Pentru aproape la fel de mulţi români (21 la sută), cea mai mare frică, atunci când vine vorba de găsirea unui job, este legată de veridicitatea anunţurilor de angajare. Acestor temeri se adaugă şi auto-critica candidaţilor şi redactarea CV-ului.
Potrivit Ziarului Financiar, un angajat care schimbă cinci locuri de muncă într-un an trebuie să treacă de tot atâtea ori prin procedurile privind protecția muncii și medicina muncii, iar o astfel de situație îngreunează activitatea. O soluție ar putea fi introducerea unui card care să conțină informațiile esențiale despre angajat, necesare vieții sale profesionale.
Conchistadorii, titrează Gazeta Sporturilor. Spania este stăpâna absolută a fotbalului. Publicația a întocmit ierarhia cupelor europene din ultimul deceniu, iar ibericii conduc autoritar, au un punctaj impresionant, mai mult decât aduncă la un loc ocupantele locurilor 2 și 3, Anglia și Germania.